ACATISTUL SFINŢILOR PĂRINŢI IOACHIM ŞI ANA

Sfinții și Drepții Ioachim și Ana, părinții Maicii Domnului

(9 Septembrie)

Rugăciunile începătoare

De este preot, începe aşa :

Binecuvântat este Dumnezeul nostru totdeauna, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Iar de nu este preot, se zice :

Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Amin.

Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie !

Împărate Ceresc, Mângâietorule, Duhul Adevărului, Care pretutindeni eşti şi pe toate le împlineşti, Vistierul Bunătăţilor şi Dătătorule de Viaţă, vino şi Te sălăşluieşte întru noi şi ne curăţeşte pe noi de toată întinăciunea şi mântuieşte Bunule sufletele noastre !

Sfinte Dumnezeule, Sfinte Tare, Sfinte Fără-De-Moarte, miluieşte-ne pe noi ! (de 3 ori)

Slavă Tatǎlui şi Fiului şi Sfântului Duh ! Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor ! Amin!

Preasfântă Treime, miluieşte-ne pe noi ! Doamne, curăţeşte păcatele noastre ! Stǎpâne, iartă fărădelegile noastre ! Sfinte, cercetează şi vindecă neputinţele noastre, pentru Sfânt Numele Tău !

Doamne miluieşte ! (de 3 ori)

Slavă Tatǎlui şi Fiului şi Sfântului Duh ! Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor ! Amin !

Tatǎl nostru, Carele eşti în Ceruri, Sfinţească-se Numele Tău ! Vie Împărăţia Ta ! Facă-se Voia Ta ! Precum în Cer aşa şi pe Pământ. Pâinea noastră, cea de toate zilele, dă-ne-o nouă astăzi şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri ! Şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbǎveşte de cel viclean ! Amin !

Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi ! Amin !

Miluieşte-ne pe noi, Doamne, miluieşte-ne pe noi, că nepricepându-ne de nici un răspuns, această rugăciune aducem Ţie, ca un Stăpân, noi păcătoşii robii Tăi, miluieşte-ne pe noi !

Slavă Tatǎlui şi Fiului şi Sfântului Duh !

Doamne, miluieşte-ne pe noi, că întru Tine am nădăjduit ; nu Te mânia pe noi foarte, nici pomeni fărădelegile noastre, ci caută şi acum ca un Milostiv şi ne izbăveşte pe noi de vrăjmaşii noştri, că Tu eşti Dumnezeul nostru şi noi suntem poporul Tău ; toţi lucrul mâinilor Tale şi Numele Tău chemăm.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor ! Amin !

Uşa milostivirii deschide-o nouă, Binecuvântată Născătoare de Dumnezeu, Fecioară, ca să nu pierim cei ce nădăjduim întru Tine, ci să ne izbăvim prin Tine de nevoi, că Tu eşti mântuirea neamului creştinesc.

Cred întru unul Dumnezeu, Tatăl Atotţiitorul, Făcătorul cerului si al pământului, al tuturor celor văzute si nevăzute. Si întru unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul Născut, Care din Tatăl S-a născut mai înainte de toţi vecii ; lumină din lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut iar nu făcut,

Cel de o fiinţă cu Tatăl, prin Care toate s-au făcut. Care, pentru noi oamenii si pentru a noastră mântuire, S-a pogorât din ceruri si S-a întrupat de la Duhul Sfânt si din Fecioara Maria si S-a făcut om. Si S-a răstignit pentru noi în zilele lui Ponţiu Pilat, a pătimit si s-a îngropat. Si a înviat a treia zi, după Scripturi. Si S-a înălţat la ceruri si sade de-a dreapta Tatălui. Si iarăsi va să vină cu slavă să judece viii si morţii, a Cărui împărăţie nu va avea sfârsit. Si întru Duhul Sfânt, Domnul de viaţă Făcătorul, Care din Tatăl purcede, Cel ce împreună cu Tatăl si cu Fiul este închinat si slăvit, Care a grăit prin prooroci. Întru una, sfântă, sobornicească si apostolească Biserică. Mărturisesc un Botez spre iertarea păcatelor. Astept învierea morţilor si viaţa veacului ce va să fie. Amin !

Doamne miluieste ! (de 12 ori)

Slavă Tatǎlui şi Fiului şi Sfântului Duh ! Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor ! Amin !

Veniţi să ne închinăm Împăratului nostru Dumnezeu ! (o închinăciune)

Veniţi să ne închinăm şi să cădem la Hristos, Împăratul nostru Dumnezeu ! (o închinăciune)

Veniţi să ne închinăm şi să cădem la Însuşi Hristos, Împăratul şi Dumnezeul nostru ! (o închinăciune)

Psalmul 142

Doamne, auzi rugăciunea mea, ascultă cererea mea, întru credincioşia Ta, auzi-mă, întru dreptatea Ta. Să nu intri la judecată cu robul Tău, că nimeni din cei vii nu-i drept înaintea Ta. Vrăjmaşul prigoneşte sufletul meu şi viaţa mea o calcă în picioare ; făcutu-m-a să locuiesc în întuneric ca morţii cei din veacuri. Mâhnit e duhul în mine şi inima mea încremenită înlăuntrul meu. Adusu-mi-am aminte de zilele cele de demult ; cugetat-am la toate lucrurile Tale, la faptele mâinilor Tale m-am gândit. 

Întins-am către Tine mâinile mele, sufletul meu ca un pământ însetoşat. Degrab auzi-mă, Doamne, că a slăbit duhul meu. Nu-Ţi întoarce faţa Ta de la mine, ca să nu mă asemăn celor care se coboară în mormânt. Fă să aud dimineaţa Mila Ta, că la Tine îmi este nădejdea. Arată-mi calea pe care voi merge, că la Tine am ridicat sufletul meu. 

Scapă-mă de vrăjmaşii mei, că la Tine alerg, Doamne. Învaţă-mă să fac Voia Ta, că Tu eşti Dumnezeul meu. Duhul Tău Cel Bun să mă povăţuiască la pământul dreptăţii. Pentru Numele Tău, Doamne, dăruieşte-mi viaţă. Întru dreptatea Ta scoate din necaz sufletul meu. Fă bunătate de stârpeşte pe vrăjmaşii mei şi pierde pe toţi cei ce necăjesc sufletul meu, că eu sunt robul Tău. 

Slavă Tatǎlui şi Fiului şi Sfântului Duh ! Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor ! Amin !

Aliluia ! Aliluia ! Aliluia ! Slavă Ţie, Dumnezeule !

Aliluia ! Aliluia ! Aliluia ! Slavă Ţie, Dumnezeule !

Aliluia ! Aliluia ! Aliluia ! Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie !

Dumnezeu este Domnul şi S-a arătat nouă, bine este cuvântat Cel ce vine întruNumele Domnului ! (de 3 ori)

Apoi, Troparul Sfinţilor Părinţi, Ioachim şi Ana (Glasul al 2-lea) :

Pomenirea Drepţilor Tăi, Doamne, prăznuind, printr-înşii ne rugăm Ţie, mântuieşte sufletele noastre!

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh !

Apoi se zice : Condacul Sfinţilor Părinţi, Ioachim şi Ana (Glasul al 2-lea) :

Veseleşte-te acum, Sfântă Ana, dezlegându-te din legăturile nerodirii şi hrăneşte pe cea Preacurată, chemând pe toţi să laude pe Acela Ce a dăruit din pântecele ei oamenilor, pe Singura Maică ce nu ştie de bărbat.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor ! Amin !

Nu vom tăcea, Născătoare de Dumnezeu, pururea a spune puterile tale, noi, nevrednicii. Că de nu ai fi stat tu înainte rugându-te, cine ne-ar fi izbăvit dintru atâtea nevoi ? Sau cine ne-ar fi păzit până acum slobozi ? 

Nu ne vom depărta de la tine, Stăpână, că tu izbăveşti pe robii tăi pururea din toate nevoile.

Psalmul 50

Miluieşte-mă, Dumnezeule, după Mare Mila Ta şi după mulţimea îndurărilor Tale, şterge fărădelegea mea. Mai vârtos mă spală de fărădelegea mea şi de păcatul meu mă curăţeşte ; că fărădelegea mea eu o cunosc şi păcatul meu înaintea mea este pururea. Ţie unuia am greşit şi rău înaintea Ta am făcut, aşa încât Drept eşti Tu întru cuvintele Tale şi Biruitor când vei judeca Tu. Că iată întru fărădelegi m-am zămislit şi în păcate m-a născut maica mea. Că iată adevărul ai iubit ; cele nearătate şi cele ascunse ale înţelepciunii Tale, mi-ai arătat mie. Stropi-mă-vei cu isop şi mă voi curăţi ; spăla-mă-vei şi mai vârtos decât zăpada mă voi albi. Auzului meu vei da bucurie şi veselie ; Bucura-se-vor oasele mele cele smerite. Întoarce faţa Ta de la păcatele mele şi toate fărădelegile mele şterge-le. Inimă curată zideşte întru mine, Dumnezeule şi duh drept înnoieşte întru cele dinlăuntru ale mele. Nu mă lepăda pe mine de la faţa Ta şi Duhul Tău cel Sfânt nu-l lua de la mine. Dă-mi mie bucuria mântuirii Tale şi cu duh stăpânitor mă întăreşte. Învăţa-voi pe cei fără de lege căile Tale şi cei necredincioşi la Tine se vor întoarce. Izbăveşte-mă de vărsarea de sânge, Dumnezeule, Dumnezeul mântuirii mele ; Bucura-se-va limba mea de dreptatea Ta. Doamne, buzele mele vei deschide şi gura mea va vesti lauda Ta. Că de ai fi voit jertfă, Ţi-aş fi dat ; arderile de tot nu le vei binevoi. Jertfa Lui Dumnezeu : duhul umilit ; inima înfrântă şi smerită Dumnezeu nu o va urgisi. Fă bine, Doamne, întru bună voirea Ta, Sionului şi să se zidească zidurile Ierusalimului. Atunci vei binevoi jertfa dreptăţii, prinosul şi arderile de tot ; atunci vor pune pe altarul Tău jertfă.

Sfinții și Drepții Ioachim și Ana, părinții Maicii Domnului

Condacul 1 :

Însoţirii celei de Dumnezeu alese, dumnezeieştilor părinţi Ioachim şi Ana, că celor ce aţi născut pe Maica Vieţii noastre, binecuvântată de Dumnezeu Născătoarea şi Pururea Fecioara Maria, cântări de laudă aducem vouă noi, rugătorii voştri; iar voi, că cei ce aveţi îndrăzneală către Dumnezeu, păziţi-ne cu rugăciunile voastre de toate primejdiile pe noi, cei ce cântăm : Bucuraţi-vă, părinţi, de trei ori fericiţi!

Icosul 1 :

Îngerul cel mai întâistătător din cer a fost trimis să spună vestirea de bucurie dreptului Ioachim, zicând : Ioachime, Ioachime, auzitu-s-a rugăciunea ta; şi iată, femeia ta va naşte ţie o fiică de care cerul şi pământul se vor bucura, lăudându-te pe tine şi zicând :
Bucură-te, Ioachime, mângâierea lui Adam celui căzut;
Bucură-te, mijlocitorul iertării celui greşit;
Bucură-te, că rugăciunile tale au străbătut cerurile;
Bucură-te, că darul cel mai presus de lume ai dobândit;
Bucură-te, că de aceasta Anei grăbindu-te ai vestit;
Bucură-te, că şi acesteia de asemenea i s-au descoperit;
Bucură-te, luminătorul cel cu raze veselitoare;
Bucură-te, aducătorule de roadă mântuitoare;
Bucură-te, că ai odrăslit din seminţie împărătească;
Bucură-te, că ai mărit vrednicia arhierească;
Bucură-te, cel ce ai întrecut cu darul pe Avraam;
Bucură-te, cel prin care întristarea nerodirii s-a pierdut;
Bucură-te, Ioachime, părinte prea fericite!

Condacul al 2-lea :

Văzându-se Dreptul Ioachim defăimat din pricina nerodirii, s-a depărtat în pustie, cu post şi cu lacrimi rugându-se lui Dumnezeu, de la Care câştigând darul cel mai presus de lume, s-a bucurat cântând : Aliluia!

Sfinții și Drepții Ioachim și Ana, părinții Maicii Domnului

Icosul al 2-lea :

Sfatul cel mai înainte de veci venind să se plinească, a fost trimis de la Dumnezeu Arhanghelul cel mai întâistătător să vestească bucurie Sfintei şi Dreptei Ana, zicând : Ana, Ana, s-a auzit rugăciunea ta; şi iată, vei naşte pe Născătoarea de Dumnezeu Maria, prin care lumea se va mântui, lăudându-te pe tine şi zicând :
Bucură-te, Ana, aşteptarea cea mult dorită de strămoaşa Eva;
Bucură-te, luna care ai risipit negura întristării;
Bucură-te, grădină de Dumnezeu sădită;
Bucură-te, că ai odrăslit floarea cea neveştejită;
Bucură-te, că de naşterea ta lumea s-a bucurat;
Bucură-te, că prin tine stârpiciunea s-a dezlegat;
Bucură-te, ceea ce ai hrănit pe hrănitoarea Vieţii;
Bucură-te, mângâierea celor necăjiţi;
Bucură-te, bogăţia celor lipsiţi;
Bucură-te, că prin tine s-a făcut începătură Darului;
Bucură-te, că prin naşterea ta s-a stins datoria păcatului;
Bucură-te, Ana, maică prealăudată!

Condacul al 3-lea :

Văzându-se pe sine Sfânta şi Dreapta Ana întru întristarea nenaşterii de prunci, plângând cu amar în grădina sa se ruga lui Dumnezeu, zicând : Doamne al puterilor, cel ce ştii ocara nerodirii, dezleagă-mi stârpiciunea, că roada pântecelui meu în dar o aduc ţie, lăudându-Te şi cântând: Aliluia!

Icosul al 3-lea :

Alergat-a Ioachim în Ierusalim la Biserica Domnului, după ce i-a grăit lui Arhanghelul, şi aflând pe soţia sa, i-a spus vestirea cea de bucurie; şi au mulţumit împreună lui Dumnezeu pentru mila aceasta, pentru care şi noi îl lăudăm pe dânsul, zicând :
Bucură-te, bătrânule de Dumnezeu iubit;
Bucură-te, prealăudate părinte al Maicii lui Dumnezeu;
Bucură-te, sfeşnicul lui Dumnezeu cel în fapte bune îmbătrânit :
Bucură-te, cel ce din coapsele tale ai îmbogăţit lumea;
Bucură-te, pomul psalmistului ale cărui frunze nu au căzut;
Bucură-te, că întru tine s-a plinit proorocirea;
Bucură-te, cu tu pe toţi părinţii ai întrecut;
Bucură-te, că te-ai învrednicit a fi părinte Maicii lui Dumnezeu;
Bucură-te, rădăcina sadului celui dumnezeiesc;
Bucură-te, că ai odrăslit din neamul împărătesc;
Bucură-te, că ai bineplăcut lui Dumnezeu pe pământ;
Bucură-te, că ai împodobit Ierusalimul cel de sus cu odrasla ta;
Bucură-te, Ioachime, părinte preafericite!

Condacul al 4-lea :

Înţelegând bătrânul sfatul lui Dumnezeu pentru răscumpărarea neamului omenesc, intrând în biserică împreună cu soţia sa, cea de Dumnezeu înţelepţită şi închinându-se, a cântat laudă : Aliluia!

Sfinții și Drepții Ioachim și Ana, părinții Maicii Domnului

Icosul al 4-lea :

Auzind rudeniile dumnezeieştilor părinţi că a mărit Domnul mila Sa faţă de dânşii, au alergat lăudând într-un glas pe preaînţeleapta Ana, zicând :
Bucură-te, ceea ce ai prefăcut în bucurie lacrimile Evei;
Bucură-te, că întru naşterea ta îngerii dănţuiesc întru veselie;
Bucură-te, corabia care porţi pe porumbiţa în cetarea potopului;
Bucură-te, măslin plin de roadă în casa Domnului;
Bucură-te, ceea ce porţi scaunul împăratului;
Bucură-te, că prin naşterea ta se surpă împărăţia iadului;
Bucură-te, ţarină bine roditoare;
Bucură-te, holdă hrănitoare a săracilor;
Bucură-te, podoaba şi lauda maicilor;
Bucură-te, ajutătoarea şi mângăierea celor sterpe;
Bucură-te, cămara împărătesei îngerilor;
Bucură-te, vistieria mângâierii celor păcătoşi;
Bucură-te, Ana, maică prealăudată!

Condacul al 5-lea :

Steaua cea cu strălucire dumnezeiască răsărind din pântecele tău cel preafericit, Ana de Dumnezeu iubită, vesteşte bucurie la toată lumea, şi pe toţi îi îndeamnă a cânta cu un glas : Aliluia!

Icosul al 5-lea :

Văzând Dumnezeu-Cuvântul zidirea Sa chinuită de tiranul diavol, şi voind a-şi pregăti pe pământ cămara însufleţită, pe tine, Ioachim, te-a chemat la o vrednicie că aceasta, că din coapsele tale să răsară Mireasa cea preacurată; pentru aceasta grăim ţie :
Bucură-te, sadul creştinătăţii cel prea-strălucit;
Bucură-te, începătorul darului cel prea-mărit;
Bucură-te, că din sămânţa ta s-a lucrat cortul cel însufleţit;
Bucură-te, că acesta mai desfătat decât cerurile s-a arătat;
Bucură-te, meşter înţelept care ai întrecut pe Solomon;
Bucură-te, că fiica ta s-a făcut Biserică a lui Dumnezeu;
Bucură-te, rădăcina pomului vieţii;
Bucură-te, temelia turnului credinţei;
Bucură-te, râu care ai adus pe mărgăritarul cel de mult preţ;
Bucură-te, că pe acesta în Sfânta sfintelor l-ai pus;
Bucură-te, cel ce ai primit făgăduinţa prin arhanghel;
Bucură-te, că prin aceasta s-a plinit sfatul cel mai înainte de veci;
Bucură-te, Ioachime, părinte preafericite!

Sfinții și Drepții Ioachim și Ana

Condacul al 6-lea :

După zilele acelea, încredinţându-se Ioachim că făgăduinţa cea dată lui prin arhanghel s-a plinit, aducând jertfă şi arderi de tot, a fost binecuvântat de arhiereu, de preoţi, de leviţi şi de tot poporul că s-a învrednicit de un dar mare că acesta şi împreună au cântat lui Dumnezeu : Aliluia!

Icosul al 6-lea :

Apropiindu-se zorile mântuirii neamului omenesc născut-ai, Sfântă şi Preafericită Ana, pe prunca cea făgăduită ţie de la Dumnezeu, pe pururea Fecioara Maria; pentru aceasta te lăudăm :
Bucură-te, ceea ce ai născut pe Împărăteasa cerului;
Bucură-te, lâna cea preacurată din care s-a ţesut cortul împăratului;
Bucură-te, mijlocitoarea iertării şi a darului;
Bucură-te, steaua Nazaretului cea mult luminoasă;
Bucură-te, podoaba Bisericii cea prea-frumoasă;
Bucură-te, lauda patriarhilor şi a drepţilor;
Bucură-te, maica nădejdii creştinilor;
Bucură-te, chivot purtător de tăbliţa darului;
Bucură-te, cuibul porumbiţei raiului;
Bucură-te, stâlpul cel neclintit al Bisericii;
Bucură-te, reazemul cel nemărginit al credincioşilor;
Bucură-te, ceea ce ai născut pe cea făgăduită lumii;
Bucură-te, Ana, maică pururea lăudată!

Condacul al 7-lea :

Vrând dumnezeiasca Ana să-şi plinească făgăduinţa, a adus pe prunca cea dăruită ei de Dumnezeu în Biserica Domnului şi în Sfânta Sfintelor a aşezat-o pe ea, că ziua şi noaptea să cânte lui Dumnezeu : Aliluia!

Icosul al 7-lea :

Arătat-a făptură nouă Stăpânul tuturor, din dreptul Ioachim răsărind pe înnoitoarea Evei şi mieluşeaua cea mai înainte vestită de prooroci; pentru aceea auzi de la noi aşa :
Bucură-te, păstrătorul tainelor celor nespuse ale lui Dumnezeu;
Bucură-te, plinitorul sfaturilor Lui celor nepătrunse;
Bucură-te, lucrătorul cămării de mire celei preacurate;
Bucură-te, părintele miresei celei cu totul neîntinate;
Bucură-te, că fiica ta a născut pe Hristos Domnul;
Bucură-te, că tu pentru aceasta de toată lumea eşti lăudat;
Bucură-te, plinitorule al Legii;
Bucură-te, începătorule al darului;
Bucură-te, grabnic ajutător al celor neroditori;
Bucură-te, călduros mijlocitor al păcătoşilor;
Bucură-te, temelia cea neclintită a Bisericii;
Bucură-te, pavăza cea nebiruită a credinţei;
Bucură-te, Ioachime, părinte preafericite!

Sfinții și Drepții Ioachim și Ana, părinții Maicii Domnului

Condacul al 8-lea :

Văzând naştere din făgăduinţa dăruită de Dumnezeu lui Ioachim şi Anei, să ne ridicăm mintea la cer şi să cântăm cu bucurie laudă Celui ce a arătat cele preaslăvite, zicând : Aliluia!

Icosul al 8-lea :

Cu totul după legile firii a fost naşterea ta, Ana prealăudată; dar fiica ta, născând pe Dumnezeu-Cuvântul a rămas fecioară; pentru aceasta te lăudăm pe tine, zicând :
Bucură-te, ceea ce ai născut pe lauda fecioriei;
Bucură-te, că prin fiica ta s-a plătit datoria strămoaşei;
Bucură-te, că ai purtat în braţele tale pe fiica Părintelui ceresc;
Bucură-te, că printr-însa s-a făcut mântuirea neamului omenesc;
Bucură-te, că din sânii tăi ai hrănit pe Împărăteasa făpturii;
Bucură-te, ceea ce ai născut după făgăduinţă pe Maica luminii;
Bucură-te, liman de scăpare a celor credincioşi;
Bucură-te, grabnică tămăduire a celor neputincioşi;
Bucură-te, lauda cea preamărită a drept-credincioşilor;
Bucură-te, podoaba preastrălucită a arhiereilor;
Bucură-te, munte înalt care nu te ascunzi de la năzuinţa noastră;
Bucură-te, acoperământul ceor ce se roagă ţie cu credinţă;
Bucură-te, Ana, maică pururea lăudată!

Condacul al 9-lea :

Nu pricepem de unde vom începe a-ţi aduce laudă, maică preafericită, sau cu ce cununi te vom încununa pe tine, care ai născut pe Împărăteasa cerului şi a pământului; numai să lăudăm cu umilinţă pe Dumnezeul minunilor, cântând : Aliluia!

Sfinții și Drepții Ioachim și Ana, părinții Maicii Domnului

Icosul al 9-lea :

Zicerile sfinţilor prooroci cele din descoperire dumnezeiască văzându-le plinite şi stând lângă scaunul Dumnezeirii, prea-fericite Ioachim, auzi-ne pe noi, care grăim ţie :
Bucură-te, că te desfătezi cu heruvimii în lumina cea necuprinsă;
Bucură-te, că vezi scaunul cel preaînalt dăruit fiicei tale;
Bucură-te, că dânsa a fost învrednicită a şedea de-a dreapta Fiului său;
Bucură-te, locuitorul ierusalimului celui de sus;
Bucură-te, cel ce nu ne uiţi pe noi rudenia ta cea de jos;
Bucură-te, cel ce petreci cu arhanghelii;
Bucură-te, împreună-vorbitorule cu apostolii;
Bucură-te, veselia mucenicilor şi a cuvioşilor;
Bucură-te, lauda patriarhilor şi a proorocilor;
Bucură-te, luminătorul Legii şi al darului;
Bucură-te, vestitorule de bucurie celor din ascunzătorile iadului;
Bucură-te, cel prin care începe plinirea făgăduinţei de mântuire;
Bucură-te, Ioachime, părinte preafericite!

Condacul al 10-lea :

Vrând să mântuiască lumea împodobitorul tuturor, în lume, căreia fusese făgăduit, a venit; şi întrupându-Se din sângiuirile cele preacurate ale fiicei tale celei cu totul nevinovate, preafericite Ioachime, ne-a răscumpărat pe noi din robia diavolului; pentru aceasta cântăm cu bucure : Aliluia!

Icosul al 10-lea :

Zid de apărare eşti credincioşilor şi turn de scăpare tuturor celor ce aleargă la tine, Ana, cea cu nume de împărăteasă; că prin mijlocirea ta se mântuiesc cei ce te laudă pe tine, zicând :
Bucură-te, ceea ce în chip nemijlocit vezi frumuseţea Dumnezeirii;
Bucură-te, ceea ce necontenit sădeşti pentru noi darul mântuirii;
Bucură-te, că de naşterea ta s-au îngrozit puterile iadului;
Bucură-te, că printr-însa s-au deschis nouă uşile raiului;
Bucură-te, că vezi întru veselie pe fiica ta cea preabinecuvântată;
Bucură-te, că născând-o pe ea, de toată lumea eşti prealăudată;
Bucură-te, ceea ce ai crescut pe viţa cea adevărată;
Bucură-te, că aceasta a odrăslit pe strugurele vieţii;
Bucură-te, fântănă de daruri izvorâtoare;
Bucură-te, rază aducătoare de bucurie;
Bucură-te, cea ce ai născut căruţa cea purtătoare de fulger;
Bucură-te, că ai purtat scaunul cel împodobit cu chipul Soarelui;
Bucură-te, Ana, maică lăudată!

Condacul al 11-lea :

Pereche preafrumoasă şi însoţire de Dumnezeu aleasă, Ioachim şi Ana, cei ce sunteţi acum străluciţi cu dumnezeiască lumină şi vă veseliţi cu îngerii şi împreună cu fiica voastră cea de Dumnezeu dăruită, aduceţi-vă aminte de noi cei de pe pământ, care cântăm : Aliluia!

Sfinții și Drepții Ioachim și Ana, părinții Maicii Domnului

Icosul al 11-lea :

Sfeşnic purtător de lumină te are Biserica pe tine, dumnezeiscule părinte Ioachim, care îndreptezi spre cunoştinţa cea dumnezeiască pe toţi cei cu dor te laudă pe tine, zicând :
Bucură-te, luminătorul celor ce sunt în întunericul necunoştinţei;
Bucură-te, cârmuitorul cel bun al celor ce înoată în marea vieţii;
Bucură-te, grabnicule ajutător al celor ce sunt în primejdii;
Bucură-te, dulce mângâietor al celor întristaţi;
Bucură-te, cel ce uşurezi necazurile vieţii celei grele de purtat;
Bucură-te, ajutătorul cel preaînalt al mântuirii;
Bucură-te, nădejdea neînfruntată a celor ce te cheamă pe tine;
Bucură-te, îndemnătorul celor însoţiţi către fapte bune;
Bucură-te, temelia însoţirii celei de Dumnezeu rânduite;
Bucură-te, rădăcina mlădiţei celei neveştezite;
Bucură-te, iertarea celor ce mult au greşit;
Bucură-te, ridicarea strămoşilor;
Bucură-te, Ioachime, părinte preafericite!

Condacul al 12-lea :

Podoabă de mare cuviinţă a câştigat Biserica prin pomenirea voastră, prealăudaţilor părinţi; pentru aceea vă rugăm, pomeniţi-ne pe noi înaintea lui Dumnezeu, şi din toate nevoile izbăviţi-ne, pe noi cei ce cu dragoste vă lăudăm pe voi, cântând lui Dumnezeu : Aliluia!

Icosul al 12-lea :

Lăudând naşterea ta cu cântări de Dumnezeu insuflate, Ana de trei ori fericită, slăvim pe Cel ce cu un dar că acesta te-a învrednicit pe tine şi cu dragoste grăim ţie :
Bucură-te, ceea ce ai odrăslit pe viţa Mlădiţei celei neveştejite;
Bucură-te, că ai născut pe Maica Luminii celei de negrăit;
Bucură-te, ceea ce mijloceşti nouă bunătăţile cereşti;
Bucură-te, ceea ce eşti dăruitoare îmbelşugată şi de cele pământeşti;
Bucură-te, lauda cea mult-strălucită a femeilor;
Bucură-te, cununa cea neveştejită a maicilor;
Bucură-te, născătoarea prea lăudată a Maicii lui Dumnezeu;
Bucură-te, soţie bineplăcută lui Dumnezeu;
Bucură-te, ascultătoare blândă a celor ce te cheamă pe tine;
Bucură-te, cea care împlineşti cererile cele bune ale credincişilor;
Bucură-te, bogăţia săracilor şi a văduvelor;
Bucură-te, ceea ce eşti vindecare a neputincioşilor şi a bolnavilor;
Bucură-te, Ana, maică pururea lăudată!

Condacul al 13-lea (acest Condac se zice de 3 ori):

O, preafericită însoţire, a dumnezeieştilor părinţi Ioachim şi Ana cei ce staţi lângă scaunul Dumnezeirii, primind laudele acestea ale noastre, izbăviţi-ne cu rugăciunile voastre de chinurile cele veşnice şi de toată ispita, că împreună cu voi să cântăm lui Dumnezeu : Aliluia!

Apoi, se zice iarăşi Icosul întâi :

Îngerul cel mai întâistătător din cer a fost trimis să spună vestirea de bucurie dreptului Ioachim, zicând : Ioachime, Ioachime, auzitu-s-a rugăciunea ta; şi iată, femeia ta va naşte ţie o fiică de care cerul şi pământul se vor bucura, lăudându-te pe tine şi zicând :
Bucură-te, Ioachime, mângâierea lui Adam celui căzut;
Bucură-te, mijlocitorul iertării celui greşit;
Bucură-te, că rugăciunile tale au străbătut cerurile;
Bucură-te, că darul cel mai presus de lume ai dobândit;
Bucură-te, că de aceasta Anei grăbindu-te ai vestit;
Bucură-te, că şi acesteia de asemenea i s-au descoperit;
Bucură-te, luminătorul cel cu raze veselitoare;
Bucură-te, aducătorule de roadă mântuitoare;
Bucură-te, că ai odrăslit din seminţie împărătească;
Bucură-te, că ai mărit vrednicia arhierească;
Bucură-te, cel ce ai întrecut cu darul pe Avraam;
Bucură-te, cel prin care întristarea nerodirii s-a pierdut;
Bucură-te, Ioachime, părinte prea fericite!

şi Condacul întâi :

Însoţirii celei de Dumnezeu alese, dumnezeieştilor părinţi Ioachim şi Ana, că celor ce aţi născut pe Maica Vieţii noastre, binecuvântată de Dumnezeu Născătoarea şi Pururea Fecioara Maria, cântări de laudă aducem vouă noi, rugătorii voştri; iar voi, că cei ce aveţi îndrăzneală către Dumnezeu, păziţi-ne cu rugăciunile voastre de toate primejdiile pe noi, cei ce cântăm : Bucuraţi-vă, părinţi, de trei ori fericiţi!

Şi apoi se face :

Otpustul

Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, pentru rugăciunile PreaCuratei Maicii Tale, ale Sfinţilor şi Drepţilor Dumnezeieşti Părinţi, Ioachim şi Ana şi ale tuturor Sfinţilor, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi !

Sfinții și Drepții Ioachim și Ana, părinții Maicii Domnului

Surse bibliografice :

  1. http://ro.orthodoxwiki.org/Ioachim_%C8%99i_Ana ;
  2. https://ieramonopatia.gr/wp-content/uploads/2019/07/agia-anna2.jpg ;
  3. https://toperivoli.gr/wp-content/uploads/2018/08/DSC02340.jpg ;
  4. https://vocationnetwork.org/images/cms-images/questions%20catholics%20ask/joachim-anne.gif ;
  5. https://viatacurata.com/wp-content/uploads/2016/09/Sfintii-Parinti-Ioachim-si-Ana.jpg ;
  6. https://agiosioannisotheologoskavalas.blogspot.com/2017/09/9.html ;
  7. https://i.pinimg.com/originals/46/78/12/467812e0ba063e732c1b148fee58fcc0.jpg ;
  8. https://i.ytimg.com/vi/kEYieiOoR9k/maxresdefault.jpg ;
  9. https://divinart.ro/wp-content/uploads/2015/10/sf-ioachim-si-ana-copy.jpg ;
  10. https://chirho88888888.files.wordpress.com/2019/09/3766e-399859_149832938523263_1551368410_n.jpg ;
  11. http://www.dervent.ro/rugaciuni.php?cID=cat-rugaciuni-acatiste&rID=00054-ACATISTUL_SFINTILOR_PARINTI_IOACHIM_SI_ANA

Alătură-te conversației

4 comentarii

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Creează-ți site-ul web cu WordPress.com
Începe
%d blogeri au apreciat: