SFINŢII ZILEI

În luna Ianuarie, în ziua a şaptesprezecea, îl pomenim pe Sfântul Cuvios ANTONIE cel Mare, din Egipt, întemeietorul și „patriarhul” monahismului creştin (n. 12 Ianuarie 250, Coma, Herakleopolis Magna, Egipt-† 17 Ianuarie 356, Muntele Colzim, Teba, Egipt).

Cuviosul Antonie era egiptean de neam, din satul Coma, de lângă vestita cetate Heracleopolis, din Egiptul de Sus. S-a născut către anul 250, învăţând de la părinţii şi de la bunicii săi Credinţa în Hristos şi a trăit pe vremea lui Diocleţian (284-305) şi Maximian (286-305), ajungând până în vremea binecredinciosului Împărat Constantin (306-337) şi a fiilor lui.

Văzând el viaţa cea pătimaşă a tinerilor care învăţau carte în vremea lui, n-a voit a merge la şcoli, ci ştia numai limba lui, fiind foarte isteţ şi priceput la minte. Dar părinţii lui, care erau oameni cu stare, se îngrijeau cu multă luare-aminte de creşterea fiului şi a fiicei lor, potrivit înţelepciunii creştineşti. Când avea 20 de ani, părinţii lui s-au mutat la cele veşnice, lăsându-l moştenitor al unor averi mari. Dar, intrând el odată în Biserică, a auzit din Evanghelie Cuvintele spuse de Domnul tânărului bogat: „Dacă voieşti să fii desăvârşit, du-te, vinde averea ta, dă-o săracilor, şi vei avea comoară în cer; după aceea, vino şi urmează-Mi” (Matei 19, 21). A fost ca şi când numai pentru el s-a făcut citirea aceasta şi, întorcându-se acasă, a împărţit săracilor averile sale, neoprindu-şi pentru sine şi pentru sora lui decât cele de trebuinţă.

A încredinţat apoi pe sora lui unor credincioase fecioare, iar el se făcu pustnic. Deci, la început se povăţuia după viaţa pustnicilor din apropiere de satul lui, culegând de la toţi, ca o albină din flori, toată fapta bună, avându-şi chilia şi el tot lângă sat, întărindu-se în viaţa de pustie, în rugăciune, în nemâncare, în iubirea de oameni. Şi aşa se silea a urma lui Hristos, urmând tuturor celor ce bine vieţuiau. Şi era iubit de toţi din sat.

Dar, fiind tânăr, Antonie a început lupta cu trupul său şi a aprins vrăjmaşul întru el ispita dulceţilor desfrânării. Şi arătând el atunci şi mai multă sârguinţă, s-a mutat mai departe, locuind în nişte morminte dintr-un cimitir păgânesc. Şi a adus vrăjmaşul asupra lui tot felul de năluciri, pofte şi năvăliri de fiare înspăimântătoare, aducându-l aproape de deznădăjduire. Şi abia după multă vreme, a început a-i trimite lui Domnul raze de uşurare. „Unde erai, Doamne, când mă luptam?” a întrebat Antonie. „Eram lângă tine şi te ajutam”, i-a răspuns Domnul. Şi rugându-se a simţit întărire. Atunci era ca de 35 de ani.

Deci, simţind el nevoie de linişte şi de singurătate, s-a suit la munte, într-o cetăţuie părăsită, în care închizându-se, cineva îi aducea lui pâine uscată de 2 ori pe an. Şi a vieţuit aşa, în rugăciune şi pustnicie, 20 de ani. Şi a ieşit Cuviosul Antonie de acolo învăţat de Dumnezeu. Şi a început a veni lumea la el.

Şi s-a umplut pustia de colibe de monahi. Iar el le vorbea ca un dascăl, din Scripturi şi din singura lui iscusinţă. Şi le zicea: „Nimic din lume să nu cinstiţi mai mult decât dragostea lui Hristos. Ostenelile de aici se vând cu preţ veşnic: că puţin dai şi însutit primeşti. Oricât ar fi de greu, să nu ne întristăm ca şi cum am pieri, ci să îndrăznim şi să ne bucurăm ca nişte mântuiţi, că Dumnezeu este împreună cu noi”. Şi altele asemenea.

Venind vremea prigoanelor lui Maximian, a coborât de mai multe ori şi fericitul Antonie, cu ucenicii lui, la Alexandria, voind a mărturisi şi ei Credinţa şi a întări pe cei ce pătimeau pentru Hristos. Dar Dumnezeu a rânduit ca el să fie cruţat, Sfântul Împărat Constantin dăruind pace creştinilor. Şi stând el în singurătate cu ucenicii, a început Dumnezeu a lucra vindecări minunate prin el. Deci, văzându-se el risipit peste măsură de mulţimea de oameni, de bolnavi şi de monahi, s-a mutat în şi mai adâncă singurătate, într-un munte înalt. Şi i se arătau lui descoperiri, cu Darul lui Hristos. Iar din când în când cobora la muntele cel de jos şi se întâlnea cu monahii şi cu oamenii din lume, care-l căutau. Şi mulţi se lepădau de lume şi se făceau călugări.

Deci, a ajuns vestea despre el la împărăţie şi Constantin cel Mare şi feciorii lui doreau un cuvânt de la el. Iar el, răspunzându-le, îi ruga să fie iubitori de oameni, de dreptate şi de cei săraci. Şi, la cererea Sfântului Arhiepiscop Atanasie, a coborât în cetatea Alexandriei, întărind Credinţa Ortodoxă împotriva ereziei ariene, şi tuturor le spunea: „Păziţi predania Părinţilor şi Credinţa cea dreaptă în Domnul Hristos!”

Înainte de moartea sa, Sfântul a rânduit să se dea haina sa Sfântului Atanasie din Alexandria şi cojocul său fericitului episcop Serapion, iar mormântul său nimeni să nu-l ştie. Deci, trăind el 105 ani, s-a mutat către Domnul. Iar Viaţa lui a scris-o Sfântul Atanasie cel Mare, ca unul ce cunoştea pe Sfântul Antonie de aproape. Şi a ajuns acest minunat om al lui Dumnezeu, Antonie, a fi socotit în toată lumea ca începătorul şi dascălul cel adevărat al vieţii pustniceşti.

ACATISTUL SFÂNTULUI CUVIOS ANTONIE CEL MARE

Tot în această zi, îl pomenim pe Sfântul Cuvios ANTONIE cel Nou, Purtătorul de Dumnezeu şi Făcător-de-Minuni care a sihăstrit în schitul Veria (Macedonia) şi care în pace s-a săvârşit († secolul al XI-lea).

**Sfântul Cuvios ANTONIE cel Nou, Purtătorul de Dumnezeu şi Făcătorul-de-Minuni**

Tot în această zi, îl pomenim pe Sfântul TEODOSIE cel Mare, Împăratul Bizanțului (n. 11 Ianuarie 347, Spania-† 17 Ianuarie 395, Milano, Italia).

Sfântul și binecredinciosul Împărat Teodosie I, numit și Teodosie cel Mare, a fost ultimul împărat roman care a condus întregul Imperiu Roman, înainte de divizarea acestuia în cele 2 imperii – de răsărit și de apus. Acest Împărat slăvit şi plin de râvna pentru Sfânta Credinţă a domnit între anii 379 şi 395 după Hristos. Dacă Sfântul Constantin cel Mare a desfiinţat persecuţiile contra creştinilor, Sfântul Teodosie a mers mai departe: el a scos în afara legii închinarea la idoli pe tot cuprinsul împărăţiei sale. El a lucrat pentru întărirea şi răspândirea Credinţei creştine pe întinsul întregului pământ.

Tot în această zi, îl pomenim pe Sfântul Cuvios AHILA, nevoitor în Pustia Sketis din Egipt († secolul al V-lea).

Tot în această zi, îi pomenim pe :

Sfinții Mucenici IUNILLA și TURBO, martirizați în Capadocia († cca. 161-180) ;

Sfântul Ierarh GENULFUS (GENOU), Episcop de Cahors (Franţa) și GENIT, tatăl său, călugăr († cca. 250) ;

Sfinții Sfințiţi Mucenici DIODOR, Preotul şi MARIAN, Diaconul, din Roma († 257) ;

Sfântul Ierarh SABIN, Episcop de Piacenza și Făcător-de-Minuni din Italia († secolul al IV-lea) ;

Sfinții Cuvioși ANTONIE, MERULIE şi IOAN, Monahi la Mănăstirea Sfântul Andrei din Roma († secolul al VI-lea) ;

Sfântul NENNIUS (Ninnidh), irlandez, este considerat ca unul din cei 12 Apostoli ai Irlandei († secolul al VI-lea)

**Sfântul Ninnidh** pe barca sa, cu turnul rotund al Insulei Devenish în față

Sfântul Ierarh SULPICIU cel Cucernic, Episcop de Bourges, Franţa și-a închinat viața slujirii și ocrotirii celor săraci și prigoniți (n. 576-† 17 Ianuarie 647)

Sfânta Cuvioasă MILDGITA, fecioară, strănepoata Sfântului Ethelbert, primul rege creștin din Kent, monahie, una din cele 3 fecioare din Minster, Anglia, alături de Sfintele Midburga și Mildred, Egumenă la Minster, în Anglia († 676) ;

Sfântul RICHIMIRUS, ctitorul Mânăstirii Saint-Rigomer-des-Bois, în Franţa(† cca. 715) ;

Sfântul Ierarh IOSIF, Episcop de Freising, întemeietorul Mânăstirii Sfântul Zino din Germania († 17 Ianuarie 764) ;

Sfântul Cuvios ANTONIE Romanul, Făcător-de-Minuni din Novgorod în Rusia († 1147)

**Sfântul Cuvios ANTONIE Romanul, Făcătorul-de-Minuni**

Sfântul Cuvios ANTONIE din Dâmsk, întemeietorul Mănăstirii Dâmsk-Novgorod în Rusia († 1224)

Sfântul Cuvios ANTONIE, de la Krasnâi-Kholm, Rusia († 1481) ;

Sfântul Cuvios ANTONIE de la Meteora (Antonie Kantakouzènos), întemeietorul şi Stareţul Mânăstirii Sfântul Ştefan la Meteora († secolul al XV-lea) ;

Sfântul Cuvios FILOTEI de la Meteora, al 2-lea fondator al Mânăstirii Sfântul Ştefan la Meteora († secolul al XV-lea) ;

Sfântul Ierarh ANTONIE, Episcop de Vologda, Rusia, ucenicul Sfântului Iosif de la Volokolamsk († 1588) ;

Sfântul Cuvios ANTONIE, întemeietorul Mănăstirii Maicii Domnului din Cernozersk (Lacul Negru) în Rusia († secolul al XVI-lea) ;

Cuviosul Antonie de la Cernoezersk (Lacul Negru) a întemeiat Mânăstirea Maicii Domnului pe Lacul Negru, în ținuturile Novgorodului, nu departe de orașul Cerepovț. Mănăstirea a fost așezată pe o insulă în așezământul Șcirsk. Mănăstirea a fost distrusă de 2 ori – în 1581, de către lituanieni și în 1682, de către suedezi. În 1764 așezământul a fost închis.

Sfântul Cuvios MACARIE (Kalogeras), Călugărul, din Patmos, IeroDiacon, întemeietorul şi Directorul Şcolii Teologice din Patmos († 1737) ;

Sfântul Nou Mucenic GHEORGHE, din Ioanina, în Epir († 17 Ianuarie 1838).

Gheorghe era albanez. El s-a născut în satul Churkli din Albania din părinţi ţărani foarte sărăciţi.

Turcii au folosit forţa ca să-1 convingă pe Gheorghie să treacă la islam, dar el a rămas credincios Credinţei sale creştine, drept pentru care a fost spânzurat la Ioannina în ziua de 17 Ianuarie 1838.

Până în ziua de azi Sfintele lui Moaşte sunt mari Făcătoare-de-Minuni şi vindecătoare de multe boli.

Și tot în această zi, îi pomenim pe Sfinţii Sfințiți Noi Mucenici din Rusia VICTOR (Evropeytsev) († 1931), Preotul şi PAVEL (Uspensky), Preotul († 1938),care au pătimit în timpul regimului comunist.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi ! Amin!

Surse bibliografice :