SFINTELE RELICVE ALE PĂTIMIRILOR MÂNTUITORULUI

Obiecte simbolistice ale Patimilor lui Iisus Hristos

Fără îndoială, cea mai dureroasă săptămână din istoria umanităţii este Săptămâna Patimilor Mântuitorului nostru Iisus Hristos. În amintirea acelor teribile zile, o serie întreagă de obiecte, care amintesc de suferinţele Domnului, au devenit simboluri ale Patimilor. Printre acestea enumerăm: punga cu 30 de arginţi, simbolul trădării lui Iuda Iscarioteanul; lămpaşul aprodului Malchus din Grădina Ghetsimani şi urechea lui Malchus, tăiată de Sfântul Petru; cocoşul, simbolul negării de 3 ori a lui Iisus de către Petru; treptele din fortăreaţa Antonina, pe care le-a urcat Iisus, spre a fi judecat de Pilat din Pont; cana de apă, ligheanul şi ştergarul folosite de Pilat după judecată; stâlpul biciuirii lui Iisus, în curtea fortăreţei Antonina; biciul roman, flagrum, pus în Mâna lui Iisus, ca sceptru după biciuire; capul unui soldat roman ce-L scuipă în timpul biciuirii; mâna unui soldat ce-L pălmuieşte în curtea fortăreţei; COROANA DE SPINI aşezată în mod ironic pe cap;

haina de purpură roşie aşezată lui Iisus pe umeri, ca unui rege de carnaval la serbările hibernale romane Saturnalii; CRUCEA purtată de Iisus pe Via Dolorosa; năframa Veronicăi, pe care s-a întipărit chipul Domnului, când aceasta i-a şters sudoarea de pe faţă, pe Drumul Crucii; tăbliţa de gips cu gravura ironică INRI, care înseamnă, „Iisus Nazarineanul, Regele Iudeilor”, fixată pe cruce, deasupra capului lui Iisus; ciocanul folosit la baterea piroanelor în mâini şi în picioare, precum şi la fixarea tăbliţei cu inscripţia amintită; PIROANELE cu care a fost fixat pe Cruce; zarul cu care soldaţii romani au tras la sorţi pe Golgota CĂMAŞA LUI HRISTOS; băţul de isop (arbust orginar din Asia Mică) cu un burete înmuiat într-o băutură narcotizantă; LANCEA CU CARE A FOST STRĂPUNS MÂNTUITORUL în Coastă de către soldatul Longinus; scara şi cearceaful cu care a fost coborât de pe Cruce Iisus; cleştele utilizat la scoaterea piroanelor din mâini şi din picioare; cele 5 răni: 2 în palme, 2 la picioare şi una la inimă; GIULGIUL în care a fost pus în mormânt Mântuitorul.

GIULGIUL este păstrat în catedrala Oraşului Torino din Italia şi este de departe cea mai celebră relicvă din lume, deoarece pe această bucată de pânză creştinii cred că este imprimată imaginea chipului Mântuitorului Iisus Hristos.

GIULGIUL din Torino

Sfintele relicve ale Pătimirilor Domnului de la Catedrala Notre Dame din Paris sunt: o părticică din Crucea Mântuitorului Hristos, un piron al Pătimirilor şi SFÂNTA COROANĂ DE SPINI.

SFÂNTA COROANĂ DE SPINI

Sfânta Coroană de Spini a fost cercetată de multe ori de comisii formate din medici, fizicieni, chimişti. Cele mai multe dintre acestea confirmă autenticitatea relicvei. Ea poartă veneraţia a cel puţin 16 secole de creştinătate.

În Sfânta Evanghelie aflăm că „ostaşii, împletind cunună din spini, I‑au pus‑o pe cap şi L‑au îmbrăcat cu o mantie purpurie” (Ioan 19, 2), iar după acest moment soldații romani „veneau către El şi ziceau: „Bucură‑te, regele iudeilor!” (Ioan 19, 3).

Sfântul Ioan Teologul a scris că soldaţii romani, în noaptea Joii celei Mari, au făcut o coroană de spini în batjocură şi i-au pus-o pe capul Mântuitorului Hristos (Ioan 19, 12).

Sunt numeroase menţiuni ale Coroanei de spini în primele secole ale Bisericii Creştine, mai ales în istorisirile pelerinilor la locurile sfinte, în secolul al IV-lea. În 409, Sfântul Paulin de Nola o menţionează printre relicvele sfinte ale Bisericii de pe Muntele Sion din Ierusalim. În 570, Martirul Antonie o găseşte accesibilă veneraţiei credincioşilor la aceeaşi Biserică din Sion. În 575, Cassiodor, în Comentariul său la Psalmul 75, scrie: „La Ierusalim, acolo este Coroana de spini”. În 870, coroana era încă la Ierusalim, aşa cum semnalează Bernard Călugărul.

În secolele VII-X, relicvele au început să fie transferate la Constantinopol, la Capela Împăraţilor bizantini, din cauza tâlharilor care atacau tot mai des bisericile din Ierusalim. În 1238, Bizanţul cucerit de cruciaţi era condus de Baudouin de Courtenay, un împărat latin. În mare dificultate financiară, acesta a decis să vândă din relicve bancherilor veneţieni, pentru a face rost de bani.

Sfântul Louis, Regele Franţei, a intervent şi a plătit compensaţii mari veneţienilor şi, în 10 august 1239, regele urmat de un cortegiu impresionant, a primit 22 de relicve sfinte la Villeneuve. În 19 august 1239, procesiunea a sosit la Paris. Regele şi-a dezbrăcat toate însemnele şi veşmintele regale, a îmbrăcat o tunică simplă şi, cu picioarele goale, ajutat de fratele său, a purtat Sfânta Coroană de Spini până la Catedrala Notre Dame din Paris. Aici a fost construit un relicvariu pentru sfintele moaşte.

În timpul revoluţei franceze, relicvele au fost depuse la Biblioteca Naţională, iar după Concordatul din 1801, ele au fost redate Arhiepiscopiei de Paris şi de atunci sunt la Catedrala Notre Dame. Împăraţii francezi Napoleon I şi Napoleon al III-lea au oferit câte un relicvariu acestor sfinte moaşte. În anul 2007, sfintele relicve au fost venerate de către Sanctitatea Sa, Bartolomeu I, Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului şi apoi de către Preafericitul Alexis al II-lea, Patriarhul Rusiei.

Îmi amintesc de vizita mea la Catedrala Notre Dame din Paris, în 1994. Eram vreo 10 ortodocşi, printre care şi 2 preoţi. Am insistat să ne închinăm la Coroana de Spini, adăpostită într-una dintre capelele Catedralei.  Preoţii catolici, uşor plictisiţi, au încuviinţat până la urmă să deschidă Capela unde se găseşte Sfânta Coroană care a rănit Creştetul lui Dumnezeu. Capela era închisă. Preoţii catolici au deschis un dulap imens unde se afla, parcă ascunsă sub obroc, Lumina înlăcrimată a lumii. Un preot parizian a luat-o în braţe şi, zâmbind, a pus-o pe o măsuţă.

Fără nici o pregătire anterioară, fără niciun cuvânt, cei 10 ortodocşi am căzut la pământ, cu feţele lipite de marmura rece a capelei. Din ochi ţâşneau în mod involuntar lacrimi de durere şi de recunoştinţă. Am sărutat plângând spinii plini de Sângele lui Dumnezeu. Preoţii catolici erau perplecşi. Au îngenuncheat şi ei, vizibil jenaţi de indiferenţa lor, şi au îngăimat în gând câteva rugăciuni. După vreo 20 de minute de rugăciuni tăcute, ortodocşii s-au ridicat în picioare, şi-au şters lacrimile, s-au închinat încă o dată Coroanei mântuitoare şi au ieşit în linişte. Canon-ul (un fel de stareţ) Catedralei, prezent şi el, a şoptit: „Nu am mai văzut demult atâta Credinţă …”

Aflarea SFINTEI CRUCI și a SFINTELOR PIROANE este o sărbătoare extrem de importantă pentru toți creștinii din întreaga lume. Biserica Ortodoxa cinsteşte această sărbătoare în fiecare an la data de 6 Martie. Aflarea cinstitei Cruci și a Sfintelor Piroane de către Sfânta Elena, mama Împăratului Constantin cel Mare reprezintă un eveniment extrem de important.

Sfânta Elena și Sfintele Piroane

SFÂNTA CRUCE a Răstignirii lui Iisus Hristos a fost descoperită, în secolul al IV-lea, de Sfânta Elena, care a dăruit-o astfel lumii creştine. Mama împăratului Constantin cel Mare a descoperit Crucea în timpul unui pelerinaj în Ţara Sfântă, în care a pornit aproape de sfârşitul vieţii, iar pe locul unde a identificat-o a ordonat zidirea unei Biserici, deasupra Sfântului Mormânt, numind-o Biserica Învierii.

Aflarea cinstitei Cruci de către Sfânta Elena

Luată ca pradă de război de perşi, în secolul al VII-lea, Sfânta Cruce a fost redobândită şi readusă la Ierusalim, în Biserica Sfântului Mormânt; ajunsă peste veacuri în custodia cavalerilor templieri, care au purtat-o în cruciade spre a le aduce victoria, căzută apoi în mâinile sultanului Saladin, din nou ascunsă, parţial pierdută, a fost fărâmiţată în bucăţi şi dispersată în lume, de-a lungul timpului, mai ales în Evul Mediu, unele fragmente fiind ulterior autentificate, altele nefiind autentificate, dar păstrate în numeroase Biserici şi comunităţi religioase.

La Santa Croce di Gerusalemme din Roma (Bazilica Sfântei Cruci de la Ierusalim), zidită de împărăteasa Elena, este venerat un fragment, însă lăcaşul nu este dedicat Sfintei Cruci, ci numele său sugerează că o părticică din Ierusalim a ajuns la Roma. Aici sunt adăpostite relicve ale Patimilor, aduse din Ţara Sfântă, iniţial păstrate într-o capelă construită la Palazzo Sessoriano, sau Palatul Elenei, în Capela sa. Legendele Crucii celei Adevărate sunt descrise în absida bazilicii Santa Croce di Gerusalemme, atribuite în principal artistului renascentist Melozzo da Forli. Edificiul a suferit modificări structurale şi decorative, în secolul al XVI-lea, precum şi la jumătatea secolului al XVIII-lea. În 1629, la solicitarea Papei Urban al VIII-lea, o parte mai mare a Crucii a fost mutată din acest lăcaş la Bazilica Sfântului Petru de la Vatican, unde este expusă şi statuia Împărătesei Elena, operă a sculptorului italian de secol XVII, Andrea Bolgi. Fragmente din Crucea lui Iisus se află în interiorul unei cruci de aur, de secol VI, restaurată în urmă cu câţiva ani, decorată cu perle, smaralde şi safire, ce poate fi admirată la Vatican.

Şi în Franţa se găsesc fragmente din lemnul Sfintei Cruci, unul aparţinând tezaurului Catedralei Notre Dame din Paris, ca parte a relicvelor sfinte conservate de Arhidieceza de Paris, iniţial păstrate la Sainte-Chapelle, pe Île de la Cité. În secolul al XIII-lea, regele cruciat Ludovic al IX-lea, singurul monarh al Franţei care a fost canonizat, a ridicat Sainte-Chapelle, pentru a adăposti Coroana de Spini, un fragment al Crucii şi alte relicve cumpărate de la Balduin al II-lea, ultimul împărat al Imperiului Latin de Constantinopol. Un alt fragment al Crucii se află la Capela La Vraie-Croix din Morbihan, adus aici, după cum istoriseşte legenda locului, de un cavaler revenit din cruciadă. După un popas în localitate, cavalerul a pierdut bucata de lemn sfânt, însă, mai târziu, relicva a fost regăsită şi capela a fost ridicată pe acel loc, pentru a o adăposti. Şi la Catedrala Notre-Dame din Reims poate fi venerat un fragment al Crucii, care este inclus în Talismanul de secol IX al lui Carol cel Mare, regele francilor.

La Viena, Kaiserliche Schatzkammer, Tezaurul Imperial de la Palatul Hofburg, deţine o valoroasă colecţie de comori seculare şi ecleziastice, acoperind peste o mie de ani de istorie europeană, aici aflându-se şi un fragment al Sfintei Cruci. Alt fragment este păstrat la mănăstirea cisterciană de secol XII de la Heiligenkreuz, Austria, în ascunzişurile Pădurii Vieneze. În anul 1188, ducele Leopold al V-lea de Babenberg, supranumit cel Virtuos, a dăruit abaţiei această sfântă relicvă, primită de el de la regele Balduin al IV-lea al Ierusalimului. Din anii ’80 ai veacului trecut, relicvarul este expus în capela Sfintei Cruci de aici.

Abaţia Wiblingen din Germania, fondată în 1093, a primit de la ai săi întemeietori o părticică a Crucii Sfinte, pe care ei o dobândiseră în timpul participării la Prima Cruciadă. În prima jumătate a secolului al XVII-lea, în timpul Războiului de Treizeci de Ani, abaţia a suferit mai multe pagube, iar relicva a fost ascunsă, pentru a nu fi prădată de trupele suedeze. Însă după retragerea acestora, nu a mai putut fi recuperată, deoarece nu mai era în viaţă nimeni care să-şi amintească unde fusese ascunsă. Abia după mulţi ani a fost redescoperită. O altă parte a Crucii poate fi venerată la Limburg an der Lahn, într-un relicvar purtând o inscripţie cu numele împăratului bizantin Constantin al VII-lea Porfirogenet şi al fiului său, Roman al II-lea. Adus la început de secol XIII, în urma celei de-a Patra Cruciade, de la Constantinopol în Germania, relicvarul a fost donat de către cavalerul Heinrich von Ulmen, mănăstirii din Stuben, pe râul Mosela, unde a rămas mai bine de şase sute de ani. Apoi, la finele veacului al XVIII, francezii au dus relicvarul în vechea fortăreaţă Ehrenbreitstein, distrusă în timpul Revoluţiei franceze şi reclădită în veacul al XIX-lea. Aici, relicvarul a intrat în posesia conţilor de Nassau-Weilburg, familia donând-o în 1835 diecezei de Limburg an der Lahn.

În prima jumătate a secolului al XV-lea, urmaşii unui negustor genovez stabilit în Flandra, cu două secole în urmă, au construit o biserică în Bruges, după modelul celei de la Sfântul Mormânt din Ierusalim. Cripta acestui edificiu gotic cu puternice influenţe bizantine configurează o reconstrucţie a mormântului lui Hristos, sanctuarul fiind căminul unei relicve a Crucii Sfinte. Mai există fragmente ale Crucii în biserica Sainte-Croix din Liège, dăruite lăcaşului de către împăratul Henric al II-lea al Sfântului Imperiu Roman, pe care le primise de la regele francilor, Robert al II-lea, supranumit cel Pios. Până în 1996, înainte de a fi restaurată, relicva adusă la mijlocul secolului al X-lea era expusă în tezaurul catedralei. În prezent, poate fi văzută la Muzeul de artă religioasă şi artă Mosan din Liège (MARAM). Relicvarul anglo-saxon din Catedrala Sfântului Mihail şi a Sfintei Gudula, din Bruxelles, construită în secolul al XVIII-lea, adăposteşte, de asemenea, un fragment al Crucii.

În Spania, la mănăstirea franciscană Santo Toribio de Liébana (Monasterio de Santo Toribio de Liébana), în Cantabria,  tradiţia leagă o relicvă a Crucii de originea aşezării, adusă odată cu rămăşiţele Sfântului Toribio de Astorga, prin secolul al VIII-lea. Tot în Spania se află faimoasa Cruz de Caravaca (Crucea de la Caravaca), motiv de pelerinaj încă din secolul al XIV-lea, conservată într-un relicvar în bazilica del Real Alcázar de la Vera Cruz, en Caravaca de la Cruz. Legenda spune că fragmentul Crucii Sfinte – aparţinând iniţial primului patriarh al Ierusalimului, după cucerierea cetăţii de către musulmani – a fost în mod miraculos adusă la sanctuarul de la Caravaca de 2 Îngeri, care au lăsat-o pe altar. În timpul invaziei napoleoniene, Crucea a rămas ascunsă, de teama dispariţiei, iar în 1934 a fost furată. După Războiul Civil al Spaniei, în 1942, Papa Pius al XII-lea a dăruit lăcaşului un nou fragment al Crucii. Devoţiuea pentru Cruz de Caravaca a fost extinsă şi în Polonia, Franţa, Germania, Anglia şi America Latină. Recent a fost expusă publicului din nou Vera Cruz de Caspe (Crucea cea Adevărată de la Caspe), după finalizarea reamenajării Capelei (Capilla) de la Vera Cruz din Colegiata de Santa María la Mayor de Caspe, în Spania. Relicva sfântă scoasă în procesiune în Săptămâna Mare este protejată într-un relicvar gotic din aur şi argint, de secol XVIII. Fragmentul de lemn sfânt a călătorit de la Ierusalim, în secolul al IV-lea, la Roma, unde Papa Clement al VII-lea a transformat-o în crucea sa pectorală. În 1394, Papa Clement a dăruit Crucea cu acest fragment consilierului său, Juan Fernández de Heredia, un om politic din secolul al XIV-lea, care a donat-o apoi oraşului Caspe şi a comandat construcţia unei mănăstiri ce a adăpostit relicva până când a fost mutată la Colegiata Santa María la Mayor, unde a rămas până în 1936, când un locuitor a ascuns-o pentru a nu fi distrusă de Războiul Civil. Apoi, relicva a fost dată înapoi la Colegiata, unde a stat într-un seif timp ce 75 de ani, acum putând fi venerată de credincioşi.

La Mănăstirea Xiropotamu de la Muntele Athos, aflată la jumătatea drumului dintre Dafne şi Kareia, închinată Sfinţilor 40 de Mucenici, se păstrează cea mai mare parte din Sfânta Cruce. Din vechime, la refacerea şi întreţinerea mănăstirii Xiropotamu au avut un aport special şi domnitorii români, între care s-a numărat Neagoe Basarab, dar şi mulţi boieri români, iar lemnul Sfintei Cruci de la Xiropotamu a ajuns pentru prima dată în Ţările Române între anii 1757 – 1763. În satul Petrokerasa, tot în Grecia, în fiecare an, în Duminica Floriilor, mii de oameni se adună pentru a întâmpina Sfânta Cruce de la Mănăstirea Xiropotamu, într-o ceremonie de primire care are loc încă din anul 1768. Această ceremonie a aducerii Sfintei Cruci aici se datorează unei mari minuni petrecute în secolul al XVIII-lea, când satul a fost lovit de o boală mortală. Atunci, sătenii au cerut ajutor mănăstirii Xiropotamu, care a trimis Crucea cea Adevărată pentru a binecuvânta localitatea, care astfel a fost salvată de la pieire. Un alt fragment al Crucii Răstignirii se păstrează la mănăstirea Panaghia Soumela din Veria, în apropiere de Salonic, altul aflându-se la mănăstirea Panaghia Ikosifinissa din Drama. Se crede că fragmentul de la Drama a aparţinut unei pustnice care, înainte de a veni în Grecia, a locuit mai mulţi ani la Ierusalim. Întorcându-se în Grecia de la Ierusalim şi de pe Muntele Sinai, în 1960, ea a ridicat sfânta Mănăstire a Maicii Domnului pe Muntele Pangeion. Aici a primit bucata din Sfânta Cruce de la un preot din frăţia „Sfântului Mormânt de la Ierusalim”, care o moştenise de la alţi părinţi dinaintea lui. Călugăriţa a oferit-o apoi Mitropoliei din Drama.

Mănăstirea Lupşa din judeţul Alba, având hramul Înălţarea Sfintei Cruci, se bucură din 2001 de o parte din Sfânta Cruce. Fragmentul de la Lupşa a fost adus de la mănăstirea athonită Vatopedu, împreună cu o copie a icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului Mângâietoarea. Un alt fragment al Crucii se află la Mănăstirea Căldăruşani, unul dintre cele mai importante monumente de arhitectură bisericească din Ţara Românească, ctitorită în 1638 de Matei Basarab, pe locul unui mai vechi schit de lemn. Între anii 1854-1855, înainte de a pleca să desăvârşească pictura de la mănăstirile Zamfira şi Agapia, Nicolae Grigorescu a poposit la Căldaruşani, unde a realizat o serie de icoane. Alt fragment al Crucii este adăpostit la Ţigăneşti, lângă Bucureşti, la biserica atestată încă din secolul al XVII-lea. La Mănăstirea Miclăuşeni, din judeţul Iaşi, sunt păstrate fragmente din moaştele a 14 sfinţi, precum şi câteva aşchii din lemnul Sfintei Cruci, pe locul unei biserici de lemn construite de vornicul Ioan Sturdza, în 1782. Biserica Sfântul Vasile cel Mare de pe Calea Victoriei din capitală deţine şi ea un fragment din Crucea lui Hristos. Biserica veche a fost distrusă de cutremurul din 1838 şi refăcută peste un deceniu. Din anul 2011, odată cu primirea celui de-al doilea hram al bisericii, Înălţarea Sfintei Cruci, biserica organizează anual, în data de 13 septembrie, o procesiune-pelerinaj întru cinstirea marii sărbători din 14 septembrie.

Biserica Ortodoxă Siriacă deţine o relicvă a Crucii Sfinte, la Mănăstirea Sfântului Marcu din Ierusalim, ridicată în secolul I de către Evanghelistul Marcu, şi reconstruită de mai multe ori, peste ruinele edificiului din secolul al VI-lea. Locul a fost vizitat de Sfântul Chiril, patriarh al Ierusalimului, şi de Sfânta Sylvia de Aquitania.

Biserica Ortodoxă Etiopiană Täwahedo, una dintre cele mai vechi forme de creştinism din lume, are cinstea de a adăposti o parte din Crucea Sfântă, la Gishen Mariam, şi sărbătoreşte anual descoperirea Crucii de către Împărăteasa Elena, după calendarul etiopian, în ziua 17 a lunii meskerem, corespunzând în calendarul gregorian zilei de 27 septembrie. În acelaşi timp, sărbătoarea aminteşte de evenimentele de pe Muntele Gishen, de la Mănăstirea Sfânta Maria. Potrivit tradiţiilor etiopiene, fragmentul din Sfânta Cruce a fost adus cândva prin secolul al IV-lea, când s-a introdus creştinismul în regiunea al cărei trecut se pierde în legende amintind de regele Solomon şi de regina din Saaba. Însă, nu se ştie de ce, aceia care veneau să i se închine erau arşi de vii, iar autorităţile au decis să îngroape Sfânta Cruce la mănăstire. În fiecare an, la 17 meskerem, preoţii însoţiţi de credincioşi poartă o cruce de lemn pe care o aşază în mijlocul poporului, urmând un anumit ritual, apoi ard această cruce, pentru a aminti de evenimentele din secolul al IV-lea.

În Filipine, un fragment al Sfintei Cruci se află la Monasterio de Tarlac, la San Jose, pe Muntele Învierii, străjuit de o imensă statuie a lui Iisus înviat, de circa 9 metri înălţime, asemenea celor de la Lisabona şi de la Rio de Janeiro, cu braţele deschise pentru a-i primi pe toţi cei care rătăcesc prin aceste locuri. Fragmentul a fost adus la mănăstire, singurul loc din Asia unde se găseşte o relicvă a Crucii, în 2017, fiind dăruit comunităţii monastice filipineze de către monseniorul german Volker Bauer de Essen, care era custodele relicvei la Koln. Anual, pe 19 Ianuarie, se celebrează aducerea sa în lăcaş şi, de asemenea, pe 14 Septembrie, Înălţarea Sfintei Cruci.

Surse bibliografice :

  1. https://ziarullumina.ro/actualitate-religioasa/stiri/semnificatia-celor-sapte-propozitii-rostite-de-mantuitorul-pe-cruce-31408.html ;
  2. https://semneletimpului.ro/wp-content/uploads/2018/07/dreamstime_m_19841375.jpg ;
  3. https://i.ytimg.com/vi/_-HYGmFFTTI/maxresdefault.jpg;
  4. https://ziarullumina.ro/thumbs/gallery/2017/04/12/cununa-de-spini-pentru-imparatul-slavei-41274.jpg ;
  5. https://respectsiprietenie.ro/wp-content/uploads/2020/03/aflarea-sfintei-cruci.jpg ;
  6. https://doxologia.ro/istoria-bisericii/lacrimi-pe-coroana-de-spini-mantuitorului ;
  7. http://www.rador.ro/2019/09/14/lacasuri-ce-adapostesc-fragmente-ale-sfintei-cruci/ ;
  8. http://www.cuvantul-ortodox.ro/wp-content/uploads/2011/04/1.jpg ;
  9. https://www.aparatorul.md/wp-content/uploads/2018/03/29365508_1884325408304572_6943874284020301824_o-792×1024.jpg ;
  10. https://ziarullumina.ro/documentar/cununa-de-spini-pentru-imparatul-slavei-121717.html ;
  11. „La ­Couronne d’épines. Cathédrale Notre‑Dame de Paris”, 2014

Alătură-te conversației

2 comentarii

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Creează-ți site-ul web cu WordPress.com
Începe
%d blogeri au apreciat: