SFINŢII ZILEI

În luna Iulie, în ziua a douăzeci şi doua, o pomenim pe Sfânta Mironosiță și întocmai cu Apostolii MARIA MAGDALENA († secolul I).

Sfânta Maria Magdalena era din cetatea Magdala, aflată la hotarele Galileei cu Siria. Fiind bântuită de 7 duhuri necurate, ea ducea o viaţă de grele pătimiri. Auzind, însă, de Hristos şi de puterea Propovăduirii Lui, cea aducătoare de mântuire, pentru tot neamul omenesc, în sufletul ei s-a născut nădejdea că va fi izbăvită de către Iisus. Deci, mergând la El, s-a învrednicit de Milostivirea Lui şi El a tămăduit-o de lucrarea diavolească, luminându-i cugetul cu lumina unei noi vieţi, plină de Dumnezeiasca dragoste (Marcu 16, 9; Luca 8, 2). Tradiţia ortodoxă nu o confundă cu femeia păcătoasă, ci dimpotrivă, o laudă pentru viaţa ei curată. De atunci, Maria s-a făcut următoare a lui Hristos şi, împreună cu alte sfinte femei, a slujit Domnului pe tot drumul greu al Vieţii Lui. În clipa cea mai grea, a răstignirii, când Apostolii au fugit de frică, Maria Magdalena a rămas lângă Crucea Mântuitorului. Iar când Sfântul Trup al Domnului a fost aşezat în mormânt, ea era de faţă, vărsând multe lacrimi. Cu nerăbdare a aşteptat trecerea Sâmbetei, ca să poată veni cu miruri la Mormântul Domnului, pentru care ea s-a numit şi Mironosiţă, adică purtătoare de Mir. Pentru multa ei Credinţă, Maria Magdalena s-a învrednicit a fi cea dintâi care a primit de la Înger vestea Învierii Domnului. Şi tot ea a fost cea dintâi care L-a văzut pe Hristos după Dumnezeiasca Lui Înviere din morţi. Ea este cea dintâi vestitoare a Învierii şi cel dintâi martor al ei.

După Înălţarea la cer a Domnului, Maria Magdalena a pornit alături de Sfinţii Apostoli la răspândirea Credinţei, semănând în suflete cuvântul Dumnezeiesc pe care-l auzise din însăşi Gura lui Hristos. De aceea, ea este numită şi întocmai cu Apostolii. O tradiţie ne spune că în apostoleasca ei strădanie, Maria Magdalena a ajuns până la Roma, unde s-a înfăţişat înaintea împăratului Tiberiu (14-37), vorbindu-i despre nedreapta Moarte a lui Iisus Hristos şi despre Învierea Lui.

Sfânta Maria Magdalena a mers la împăratul roman Tiberiu şi l-a salutat cu: „Hristos a înviat!”. Împăratul a zis, privind la un ou de pe masa sa: „Hristos nu a înviat aşa cum acest ou nu este roşu”. În clipa când a zis aceste cuvinte, oul s-a înroşit în chip minunat. Roşul simbolizează aşadar Sângele lui Hristos care dă viaţă lumii. Oul însuşi este simbolul Învierii, căci în somnul său se naşte o nouă viaţă.

În drumul ei de întoarcere de la Roma s-a oprit la Efes, slujind Sfântului Apostol Ioan în ostenelile lui de răspândire a Cuvântului lui Dumnezeu. Şi aşa, nevoindu-se, a adormit în Domnul, fiind înmormântată la Efes.

Maria Magdalena îndeplinește toate criteriile pentru a fi considerată Apostol: a fost împreună cu Iisus în timpul Predicilor Lui, a fost martoră la Moartea și Învierea lui Iisus și i-a învățat pe alții evanghelia (ceilalți Apostoli au aflat de la ea de Învierea lui Iisus, conform Evangheliei după Ioan).

Maria Magdalena a fost fondatoarea creștinismului, fiind prima persoană care a susținut că Iisus a înviat. Ea a fost primul Apostol, titlul ei medieval fiind “Apostola Apostolorum”.

Există o tradiție conform căreia Maria Magdalena, Sfântul şi Dreptul Lazăr și Maximin (unul din cei 72 de Apostoli), împreună cu alți însoțitori, ar fi călătorit cu barca pe Marea Mediterană, fugind de persecuțiile din Palestina. În final, ar fi debarcat in Franța, într-un loc numit Saintes-Maries-de-la-Mer, aproape de Arles. Ulterior, Maria Magdalena ar fi plecat către Marsilia, unde a început evanghelizarea Zonei Provence, pentru a se retrage mai apoi în Peștera „La Sainte Baume“ din împrejurimile Marsiliei, unde ar fi dus o viață de penitență timp de 30 de ani.

Astăzi, părţi importante din Sfintele ei Moaşte se găsesc, în Răsărit, la Mănăstirile Simonos Petra, Dionisiu şi Esfigmenu din Muntele Athos, iar în Apus, în bazilicile Lateran din Roma şi Sfântul Maximin din Marsilia. În România, părticele din Moaştele ei se găsesc la Bisericile Mihai Vodă şi Pajura din Bucureşti, precum şi în alte Sfinte Locaşuri.

Sfânta Mironosiță și întocmai cu Apostolii MARIA MAGDALENA este Sfânta Ocrotitoare a următoarelor 13 localităţi: ITALIA-6 (Atrani, Credera Rubbiano, Foglizzo, La Magdeleine, Rubbiano, Casamicciola Terme), FILIPINE-4 (Kawit, Amadeo, Magdalena, Pililla) şi SPANIA-3 (Arahal, Anguiano, Elantxobe).

ACATISTUL SFINTEI MIRONOSIŢE ŞI ÎNTOCMAI-CU-APOSTOLII, MARIA MAGDALENA

Tot în această zi, o pomenim pe Sfânta Cuvioasă Muceniţă MARCELA, din Insula Hios († 1500).

Sfânta Muceniță fecioară Marcela sau Marcelia din Chios este o Sfântă Muceniță din secolul al XIV-lea, ocrotitoare a Insulei Chios (Grecia), locul unde s-a născut, a trăit și a mucenicit.

Marcela s-a născut și a trăit în Satul Volissos din Insula Chios, în secolul al IV-lea. Mama ei, o creștină evlavioasă, a învățat-o pe Marcela Credința creștină, însă a murit când fiica ei era încă mică. Tatăl ei, mai-marele satului, păgân, s-a îngrijit mai departe de educația ei. Marcela a continuat să trăiască potrivit Credinței creștine, ducând o viață virtuoasă. Închinându-și viața lui Hristos, ea își petrecea timpul în curăție, citind Sfânta Scriptură, postind, rugându-se, dorindu-și să devină Mireasă a lui Hristos și să ajungă în Împărăția Cerurilor. Era totodată primitoare de străini, dar cuminte și se ferea de întâlniri și vorbe deșarte.

Pe măsură ce creștea în vârstă, ea creștea și în virtute, stăruind în post, rugăciune și participarea la Slujbele bisericești, ajungând cu timpul să îi povățuiască și pe alții la Credință. Îl iubea și îl respecta pe tatăl ei, căutând să-i aline suferința provocată de pierderea soției lui, spunându-i că vroia să îi rămână alături și că nu avea să îl părăsească la bătrânește.

Ajungând aproape de vârsta adultă, Marcela era iubită de toată lumea pentru frumusețea ei și pentru darurile ei duhovnicești. Însingurat și îndemnat de cel rău, tatăl Sfintei a început să se arate a avea pofte necuviincioase față de ea. Apropiindu-se de vârsta de 18 ani, Marcela a hotărât să plece din casa părintească, ca să își poată păzi fecioria. A plecat pe muntele din apropiere și s-a ascuns într-un tufiș des. Tatăl ei a urmărit-o și a găsit-o cu ajutorul unui păstor, care i-a arătat locul unde se ascunsese fecioara. Se spune că mâna cu care i-a arătat-o a început să tremure din acea clipă. Tatăl fetei i-a cerut să iasă din ascunzătoare, însă, pentru că aceasta nu l-a ascultat, a dat foc tufișului, ca să o silească să iasă.

Atunci Marcela, ieșind, a luat-o la fugă spre mare, însă tatăl ei a întins imediat arcul și, țintind spre ea, a rănit-o cu o săgeată. Sângele Sfintei s-a răspândit atunci pe stânci și, până în zilele noastre, în ziua prăznuirii Sfintei, la o vreme anume, se arată din nou înaintea ochilor credincioșilor de față la această Minune.

Greu rănită, Sfânta s-a rugat fierbinte lui Hristos ca stâncile să se deschidă și să o înghită, ca să o ascundă de tatăl ei. Atunci stâncile s-au deschis și fecioara a fost prinsă în ele, până la piept. Astfel a găsit-o tatăl ei, care, cuprins de nebunie, a măcelărit-o pe loc și, tăindu-i capul, l-a aruncat în mare. Capul Sfintei a plutit până la Komi, spre o plajă din apropiere.

Localnicii nu au reușit să găsească multă vreme capul Sfintei. Într-o zi însă, trecând prin apropiere o navă italiană, marinarii au văzut o lumină strălucind și, apropiindu-se de ea, au văzut un cap care plutea în apă, înconjurat de lumânări aprinse, care pluteau pe lângă el. Pricepând că erau martori la o Minune, au scos capul Sfintei din mare și l-au dus în țara lor.

Potrivit tradiției, din stâncile care au stat mărturie la mucenicia Sfintei a izbucnit un izvor binecuvântat. Mulți pelerini vin să se închine la mormântul Sfintei, iar aceștia mărturisesc că în fiecare an, în ziua prăznuirii Sfintei, când un preot este de față la slujba Paraclisului Sfintei, apa de mare din golfulețul apropiat începe să fiarbă.

Troparul Sfintei Cuvioase Muceniţe Marcela (tradus din engleză):

Trandafir al evlaviei și mlădiță a Chiosului, cu cântări te cinstim, Sfântă Marcela, căreia, pentru păzirea Poruncii lui Hristos, de mâna tatălui tău ți s-a tăiat capul. Dăruiește-ne putere și ne păzește de primejdii pe noi cei ce strigăm către tine: Slavă Celui ce ți-a dat ție putere! Slavă Celui ce te-a încununat pe tine! Slavă Celui ce lucrează prin tine credincioșilor tămăduiri!

Tot în această zi, îi pomenim pe:

Sfântul Ierarh CHIRIL I, Patriarhul Antiohiei († 298);

Sfântul Ierarh PANHARIE, Episcop de Besançon şi Mărturisitor în Franţa († 356);

Sfântul DABIUS, Preotul, din Irlanda, care a propovăduit în Scoţia;

Sfântul Cuvios WANDRIL, Stareţul, de la Fontenelle, Franţa (n.600, Verdun, Franţa-† 22 Iulie 668, Saint-Wandrille-Rançon, Franţa)

Sfântul Cuvios MOVEAN, Stareţul de la Inis-Coosery (Irlanda de Nord) şi ucenicul Sfântului Patrick, Luminătorul Irlandei;

Sfântul Ierarh IERONIM, Episcop de Pavia, Italia († secolul al VIII-lea);

Sfântul Cuvios MENELAU, Stareţul, de la Auvergne, Franţa († 700)

Sfântul Cuvios CIPRIAN, Nebun-pentru-Hristos, din Suzdal, Rusia († 1622);

Sfântul Cuvios CORNELIE, de la Periaslav, Rusia († 22 Iulie 1693).

Acest Sfânt Cornelie a fost tuns monah la vârsta de 15 ani de către un bătrân cuvios pe nume Pavel. El s-a retras, în cele din urmă în pustie, în vieţuirea deplinei tăceri. Cornelie a vieţuit, la linişte, timp de 30 de ani, negrăind nici măcar un singur cuvânt către nimeni, astfel încât mulţi au crezut că este mut. Trupul lui s-a uscat atât de mult, cu postirile, încât apărea ca un schelet. Înaintea ieşirii lui, el a primit Sfânta şi Marea Schimă şi a aflat odihnă în Domnul în douăzeci şi două de zile ale lunii Iulie, din anul 1693.

Tot în această zi, îl pomenim pe Sfântul Sfinţit Nou Mărturisitor, Ilie Lăcătuşu, Preotul (n. 6 Decembrie 1909, Satul Crăpăturile (actualul Sat Țepești, Jud. Vâlcea-† 22 Iulie 1983, București).

Ilie Lăcătușu a fost un Preot Mărturisitor și deținut politic român, al cărui trup a fost descoperit în anul 1998 neputrezit, semn al sfințeniei. S-a născut la data de 6 Decembrie 1909 în Satul Crăpăturile, fiind al doilea copil – din cei 7 – al soților Marin și Maria Lăcătușu, țărani simpli, dar cu Credință în Dumnezeu. Tatăl său era cântăreț bisericesc, ceea ce a dus la apropierea copilului de Biserică încă de la o vârstă destul de fragedă.

Dorindu-și să devină Preot, după absolvirea școlii în satul natal, s-a înscris la Seminarul Teologic „Sfântul Nicolae” din Râmnicu-Vâlcea (1923-1930), ale cărui cursuri le-a absolvit cu Diploma de Virtute „pentru aptitudini sufletești care îl disting între colegii lui”. Între anii 1930-1934, a studiat la Facultatea de Teologie din București, ale cărei cursuri le-a absolvit cu rezultate excelente. În acest timp, la data de 5 Iulie 1931, s-a căsătorit cu învățătoarea Ecaterina Popescu, fiind binecuvântați cu 5 copii.

După absolvirea studiilor teologice, la data de 1 Septembrie 1934, a fost hirotonit ca Preot pe seama Parohiei Osica de Jos, din Raionul Caracal (Jud. Olt), până la data de 1 Noiembrie 1934, când a fost transferat ca Preot-paroh în Satul Buicești din Județul Olt. Ani de zile, viața părintelui se va scurge liniștită, el ocupându-se cu râvnă de misiunea sa preoțească și de creșterea celor 5 copii.

În anul 1942 este detașat în cadrul Misiunii Ortodoxe Române din Transnistria, propovăduind cuvântul Sfintei Evanghelii la Odessa și la Parohia Sersenița din Județul Rîbnița. Și-a încheiat activitatea ca Preot misionar în primăvara anului 1943, întorcându-se în țară, unde îl așteptau cei 2 copii și o soție bolnavă.

La data de 19 Iulie 1952, Părintele Ilie Lăcătușu este arestat, trimis și încadrat în colonia de muncă M.A.I. Galeșu, la Canal, până în Octombrie 1952 când a fost încadrat în colonia de muncă M.A.I. Peninsula, unde a făcut parte din „celebra brigadă a Preoților”. După un an, în Septembrie 1953, din cauza înrăutățirii stării de sănătate, este mutat la închisoarea din Târgu Ocna, unde și-a trăit ultimele zile Valeriu Gafencu, supranumit „Sfântul închisorilor”. Perioada sa de detenție de 2 ani a fost executată „în baza deciziei administrative a M.A.I.”, fără să fi avut nici măcar o zi de condamnare.

Este eliberat la 26 Aprilie 1954, revenind în slujba Bisericii la Parohia Buicești, unde a slujit până la data de 1 Iulie 1959, când a fost din nou arestat și condamnat în baza unei sentințe administrative pentru 5 ani. În August 1955, familia Lăcătușu a pierdut și cel de-al patrulea copil. A fost trimis la muncă silnică în colonia Periprava din Delta Dunării, într-o formațiune în care a fost încadrat lotul Preoților olteni. Aici l-a întâlnit pe Părintele Iustin Pârvu. A fost eliberat din închisoare abia la data de 6 Mai 1964, prin Ordinul M.A.I. nr. 502/1964, având calificarea de zidar, categoria a V-a. La data eliberării sale, starea sănătății sale era mult înrăutățită.

După ce a fost eliberat, i s-a stabilit domiciliu forțat la Bolintinu (Raionul Titu), unde a fost obligat să lucreze ca zidar. Începând din 20 Decembrie 1964, Părintele Ilie Lăcătușu a slujit în parohia Gârdești (Protoieria Videle) din Județul Teleorman, iar în anul 1970, este transferat în Satul Cucuruzu, din Comuna Răsuceni (Jud. Giurgiu), de unde, la data de 11 Ianuarie 1978, a fost pensionat la cerere.

Anii grei de închisoare i-au afectat foarte mult sănătatea și din acest motiv și-a petrecut sfârșitul vieții în spital. Aflat pe patul de spital, el a cerut ca soția sa, dacă aceasta va înceta din viață peste 15 ani, să fie îngropată lângă el.

Părintele Ilie Lăcătușu a trecut la cele veșnice după o grea suferință în data de 22 Iulie 1983, pe un pat al Spitalului Panduri din București. Trupul părintelui nu a fost îmbălsămat, deoarece canoanele bisericești interzic acest lucru Preoților de mir și monahilor. A fost înmormântat în cripta familiei din Cimitirul „Adormirea Maicii Domnului” din București.

În septembrie 1998 a încetat din viață văduva părintelui Ilie Lăcătușu. Cu ocazia înmormântării sale, a fost deschis mormântul preotului.

La data de 29 Septembrie 1998, după 15 ani de la trecerea în rândul celor Drepți, trupul Preotului Ilie Lăcătușu a fost găsit intact și răspândind bună mireasmă. Trupul neputrezit avea o greutate de 7–8 kg, fiind găsit în condițiile corespunzătoare Sfintelor Moaște: nestricăcios, frumos mirositor, uscat și usor, pielea de culoarea alunului, păstrându-și dimensiunile și aspectul, pe care privindu-l nu provoacă spaimă, ci bucurie duhovnicească, dând impresia unui om care doarme.

**Sfântul Sfinţit Nou Mărturisitor, Ilie Lăcătuşu**, **Preotul**

În momentul descoperirii trupului neputrezit al Părintelui Lăcătușu, Mihai Spirache, nepotul Părintelui, l-a atins pe Ilie Lăcătușu, iar, timp de o săptămână, mâna dreaptă a lui Mihai Spirache și-a păstrat mirosul de smirnă, specific Sfintelor Moaște. „Nu eram singurul care simțeam acea mireasmă deosebită: și cei din jurul meu o remarcau!…” Rudele au lăsat timp de mai multe săptămâni trupul în contact cu aerul, acesta neafectând în nici un fel trupul Părintelui.

Văzând aceasta, fiica Părintelui Ilie Lăcătușu, Maria Sabina Spirache, singurul urmaș aflat atunci în viață, a înaintat la 5 Octombrie 1998 un memoriu către Arhiepiscopia Bucureștilor despre această descoperire. Pe 16 Iulie 1999, Biroul de presă al Patriarhiei Române și-a expus următoarea poziție cu privire la dosarul de canonizare al Părintelui Ilie Lăcătușu: „Biserica n-a stabilit termeni, nici preciși, nici aproximativi, pentru verificarea sfințeniei. (…) Este însă prea adevărat că niciodată Biserica n-a pus vreo grabă deosebită în actele de canonizare, decât atunci când avalanșa pietății populare i-a impus aceasta. În cazul Preotului Ilie Lăcătușu, Arhiepiscopia a luat cunoștință despre descoperirea trupului neputrezit. Calea canonizării impune însă multe etape și strădanii deosebite, așa cum s-a mai procedat„.

Trupul Părintelui a fost ținut în taină până la data de 27 Februarie 2000, deoarece Patriarhia Bisericii Ortodoxe Române nu dăduse binecuvântare pentru a putea fi văzut.

Urmașii pPărintelui au solicitat preoților și ierarhilor din țară și de peste hotare să facă slujbe de dezlegare. Din data de 1 Mai 1999, la Mănăstirea Frăsinei s-au făcut timp de 40 de zile, slujbe de dezlegare, după Sfânta Liturghie. Cu ocazia parastasului de un an de la deshumare (29 Septembrie 1999), într-o atmosferă tainică, Prea Sfințitul Teodosie Snagoveanul, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, i-a citit o rugăciune arhierească de dezlegare pentru eventualele păcate mari sau anateme care ar împiedica trupul Preotului să putrezească.

La 6 Februarie 2000, Mitropolitul Serafim Joantă al Germaniei, Europei Centrale și de Nord, a oficiat o slujbă religioasă, însoțită de rugăciunile de dezlegare. Trupul a rămas în continuare neputrezit și, ca urmare, Patriarhia i-a deschis Părintelui Ilie Lăcătușu un dosar de canonizare, dând binecuvântare pentru a se deschide cripta care adăpostește trupul acestuia.

La câteva luni de la descoperirea trupului neputrezit al Părintelui Lăcătușu, pe postul național de televiziune, s-a difuzat filmul documentar „Semne”, realizat de regizorul Cornel Ciomazga, în care a fost prezentată descoperirea.

Vestea aflării Moaștelor Părintelui Ilie Lăcătușu s-a răspândit în întreaga Românie, el fiind cinstit de către credincioși ca un Sfânt. Prima Icoană a Sfântului Ilie Mărturisitorul a fost pictată pe peretele exterior al Bisericii Mănăstirii Petru Vodă, unde stareț era fostul său coleg de închisoare, arhimandritul Iustin Pârvu. Acesta petrecuse 17 ani de închisoare și, cunoscându-l pe Părintele Ilie, a rămas profund impresionat de viața sa duhovnicească.

În prezent, Moaștele Părintelui Ilie Lăcătușu se află în cripta de la cimitirul „Adormirea Maicii Domnului” din cartierul bucureștean Giulești, unde fusese înmormântat. Trupul său neputrezit a fost pus într-un sicriu nou, din sticlă, pentru a putea fi văzut de oricine.

ACATISTUL SFÂNTULUI SFINŢIT NOU MĂRTURISITOR ILIE LĂCĂTUŞU, FĂCĂTORUL-DE-MINUNI

Și tot în această zi, îi pomenim pe Sfinţii Sfințiți Noi Mucenici, din Rusia, MIHAIL (Nakaryakov), Preotul (n.1866-† 1918) şi ALEXEI (Ilinsky), Preotul (n.1870-† 22 Iulie 1931), care au pătimit în timpul regimului comunist.