BIBLIA ORTODOXĂ ILUSTRATĂ-NOUL TESTAMENT-25. Iisus vindecă un lepros şi pe sluga sutaşului

Iisus vindecă un lepros

<Şi coborându-Se El din munte, mulţimi multe au mers după El. Şi iată un lepros, apropiindu-se, I se închina, zicând: Doamne, dacă voieşti, poţi să mă curăţeşti>. (Matei 8, 1-2)

<Şi Iisus, întinzând mâna, S-a atins de el, zicând: Voiesc, curăţeşte-te. Şi îndată s-a curăţit lepra lui. Şi i-a zis Iisus: Vezi, nu spune nimănui, ci mergi, arată-te preotului şi adu darul pe care l-a rânduit Moise, spre mărturie lor>. (Matei 8, 3-4)  

Sutaşul se roagă pentru sluga sa

<Pe când intra în Capernaum, s-a apropiat de El un sutaş, rugându-L, şi zicând: Doamne, sluga mea zace în casă, slăbănog, chinuindu-se cumplit. Şi i-a zis Iisus: Venind, îl voi vindeca. Dar sutaşul, răspunzând, I-a zis: Doamne, nu sunt vrednic să intri sub acoperişul meu, ci numai zi cu cuvântul şi se va vindeca sluga mea. Că şi eu sunt om sub stăpânirea altora şi am sub mine ostaşi şi-i spun acestuia: Du-te, şi se duce; şi celuilalt: Vino, şi vine; şi slugii mele: Fă aceasta, şi face>. (Matei 8, 5-9)   

Sluga sutaşului este vindecată

<Auzind, Iisus S-a minunat şi a zis celor ce veneau după El: Adevărat grăiesc vouă: la nimeni, în Israel, n-am găsit atâta credinţă. Şi zic vouă că mulţi de la răsărit şi de la apus vor veni şi vor sta la masă cu Avraam, cu Isaac şi cu Iacov în împărăţia cerurilor. Iar fiii împărăţiei vor fi aruncaţi în întunericul cel mai din afară; acolo va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor. Şi a zis Iisus sutaşului: Du-te, fie ţie după cum ai crezut. Şi s-a însănătoşit sluga lui în ceasul acela>. (Matei 8, 10-13)   

Învierea tânărului din Nain

<După aceea, S-a dus într-o cetate numită Nain şi cu El împreună mergeau ucenicii Lui şi multă mulţime. Iar când S-a apropiat de poarta cetăţii, iată scoteau un mort, singurul copil al mamei sale, şi ea era văduvă, şi mulţime mare din cetate era cu ea. Şi, văzând-o Domnul, I s-a făcut milă de ea şi i-a zis: Nu plânge! Şi apropiindu-Se, S-a atins de sicriu, iar cei ce-l duceau s-au oprit. Şi a zis: Tinere, ţie îţi zic, scoală-te. Şi s-a ridicat mortul şi a început să vorbească, şi l-a dat mamei lui>. (Luca 7, 11-15)    

<Şi frică i-a cuprins pe toţi şi slăveau pe Dumnezeu, zicând: Prooroc mare s-a ridicat între noi şi Dumnezeu a cercetat pe poporul Său. Şi a ieşit cuvântul acesta despre El în toată Iudeea şi în toată împrejurimea.>. (Luca 7, 16-17)

SLAVĂ, ŢIE, DUMNEZEUL NOSTRU! SLAVĂ ŢIE! ÎŢI MULŢUMIM, DOAMNE, PENTRU TOATE! DOAMNE, IARTĂ-NE! DOAMNE, AJUTĂ-NE! DOAMNE, MILUIEŞTE-NE! DOAMNE, AI TĂI SUNTEM NOI, MÂNTUIEŞTE-NE!

Iisus Din Nazaret-Jesus of Nazareth (1977)-Tot Filmul subtitrat în limba Română

Viaţa lui Iisus Hristos după Evanghelia după Luca, FILM COMPLET

Evanghelia lui Matei (Film întreg)

Film complet în românește: Iisus Hristos – Evanghelia lui Ioan

SURSE BIBLIOGRAFICE – BIBLIA ORTODOXĂ ILUSTRATĂ

LISTA POSTĂRILOR PE BLOG – BIBLIA ORTODOXĂ ILUSTRATĂ

LISTA POSTĂRILOR PE BLOG – VIEŢILE SFINŢILOR

LISTA ACATISTELOR POSTATE PE BLOG

Alătură-te conversației

2 comentarii

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Creează-ți site-ul web cu WordPress.com
Începe
%d blogeri au apreciat: