BIBLIA ORTODOXĂ ILUSTRATĂ-NOUL TESTAMENT-50. Rugăciunea Domnească – Tatăl nostru

Iisus îi învaţă pe noii ucenici cum trebuie să ne rugăm: Rugăciunea „Tatăl nostru”

<Şi pe când Se ruga Iisus într-un loc, când a încetat, unul dintre ucenicii Lui I-a zis: Doamne, învaţă-ne să ne rugăm, cum a învăţat şi Ioan pe ucenicii lui>. (Luca 11, 1-2)

<Deci voi aşa să vă rugaţi: Tatăl nostru, Care eşti în ceruri, sfinţească-se numele Tău; Vie împărăţia Ta; facă-se voia Ta, precum în cer şi pe pământ. Pâinea noastră cea spre fiinţă dă-ne-o nouă astăzi; şi ne iartă nouă greşealele noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri; şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăveşte de cel rău. Că a Ta este împărăţia şi puterea şi slava în veci. Amin!> (Matei 6, 9-13)

Trebuie să ne rugăm cu stăruinţă

<Şi a zis către ei: Cine dintre voi, având un prieten şi se va duce la el în miez de noapte şi-i va zice: Prietene, împrumută-mi trei pâini, că a venit, din cale, un prieten la mine şi n-am ce să-i pun înainte, iar acela, răspunzând dinăuntru, să-i zică: Nu mă da de osteneală. Acum uşa e încuiată şi copiii mei sunt în pat cu mine. Nu pot să mă scol să-ţi dau. Zic vouă: Chiar dacă, sculându-se, nu i-ar da pentru că-i este prieten, dar, pentru îndrăzneala lui, sculându-se, îi va da cât îi trebuie. Şi Eu zic vouă: Cereţi şi vi se va da; căutaţi şi veţi afla; bateţi şi vi se va deschide. Că oricine cere ia; şi cel ce caută găseşte, şi celui ce bate i se va deschide. Şi care tată dintre voi, dacă îi va cere fiul pâine, oare, îi va da piatră? Sau dacă îi va cere peşte, oare îi va da, în loc de peşte, şarpe? Sau dacă-i va cere un ou, îi va da scorpie? Deci dacă voi, răi fiind, ştiţi să daţi fiilor voştri daruri bune, cu cât mai mult Tatăl vostru Cel din ceruri va da Duh Sfânt celor care îl cer de la El!> (Luca 11, 5-13)

Trebuie să ne rugăm împreună

Iarăşi grăiesc vouă că, dacă doi dintre voi se vor învoi pe pământ în privinţa unui lucru pe care îl vor cere, se va da lor de către Tatăl Meu, Care este în ceruri. Că unde sunt doi sau trei, adunaţi în numele Meu, acolo sunt şi Eu în mijlocul lor”. (Matei 18, 19-20)

Orice veţi cere de la Tatăl în numele Meu El vă va da”. (Ioan 16, 23)

SLAVĂ, ŢIE, DUMNEZEUL NOSTRU! SLAVĂ ŢIE! ÎŢI MULŢUMIM, DOAMNE, PENTRU TOATE! DOAMNE, IARTĂ-NE! DOAMNE, AJUTĂ-NE! DOAMNE, MILUIEŞTE-NE! DOAMNE, AI TĂI SUNTEM NOI, MÂNTUIEŞTE-NE!

Iisus Din Nazaret-Jesus of Nazareth (1977)-Tot Filmul subtitrat în limba Română

Viaţa lui Iisus Hristos după Evanghelia după Luca, FILM COMPLET

Evanghelia lui Matei (Film întreg)

Film complet în românește: Iisus Hristos – Evanghelia lui Ioan

SURSE BIBLIOGRAFICE – BIBLIA ORTODOXĂ ILUSTRATĂ

LISTA POSTĂRILOR PE BLOG – BIBLIA ORTODOXĂ ILUSTRATĂ

LISTA POSTĂRILOR PE BLOG – VIEŢILE SFINŢILOR

LISTA ACATISTELOR POSTATE PE BLOG

Alătură-te conversației

2 comentarii

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Creează-ți site-ul web cu WordPress.com
Începe
%d blogeri au apreciat: