SFINŢII ZILEI

În luna Mai, în ziua a cincea, o pomenim pe Sfânta Mare Muceniță IRINA, care era din cetatea Maghedon, Persia († secolul al III-lea).

Sfânta Mare Muceniță Irina a fost singura fiică a lui Liciniu, rege în cetatea Maghedon. Sfânta Muceniță Irina s-a născut păgână, iar numele ei a fost la început Penelope. Cand a împlinit 6 ani, tatal ei a zidit pentru ea, dincolo de cetate, un turn cu multe camere. A fost închisă în acest turn, împreuna cu 13 fecioare, o învațătoare cu numele Caria și cu Apelian, un bătrân înțelept.

Într-o noapte, i-a aparut în vis Îngerul lui Dumnezeu care i-a spus: „Penelope, de-acum nu te vei mai numi aşa, ci Irina („pace”) și vei fi multora scăpare și adăpostire și prin tine se vor mântui multe suflete, iar numele tău va fi mare în toată lumea”.

Sfânta Irina a aflat despre Hristos de la Apelian și a primit Botezul de la Sfântul Timotei, ucenicul Sfântului Apostol Pavel.

Trecerea sa la creştinism l-a iînfuriat pe tatăl ei, motiv pentru care a dorit să o supună la diferite torturi. Prin Darul primit de la Dumnezeu, Sfânta Irina îl va converti în chip minunat pe tatăl ei la creștinism.

A fost supusă la multe chinuri în vremea a 4 împăraţi. Regele Sedechia a îngropat-o până la gât într-o groapă umplută cu serpi și scorpioni, dar Îngerul Domnului a păzit-o pe Sfânta fecioară Muceniță întreagă. Apoi regele a încercat să o taie în 2 cu fierastrăul, dar acesta s-a frânt de trupul ei ca și când trupul ar fi fost de marmură.

Același rege a legat-o de o roată de moară sub o moară de apă și a dat drumul şuvoiului, nădăjduind ca așa fecioara Muceniță se va îneca. Dar apa nu a curs, ci a stat pe loc, iar fecioara a rămas vie și nevătămată.

Regele Sapor, fiul regelui Sedechia i-a pus în picioare încălţăminte de fier, i-a încărcat în spate un sac de nisip, a înhămat-o la o caruță și a pus să fie mânată ca un animal cale lungă dincolo de cetate. Dar Îngerul Domnului a cutremurat pământul, iar acesta s-a deschis și i-a înghițit pe chinuitori. Supraviețuind tuturor torturilor, mulți păgâni au lepădat păgânismul și au alergat la Hristos crezând și botezându-se.

Irina a intrat în cetatea lui Callinicus pentru predicarea Evangheliei. Regele de atunci al cetății, Numerian, a aruncat-o consecutiv în 3 tauri din metal încins. Dar ea nu a murit.

Cand Irina a sosit în cetatea Mesembria, a fost omorâtă de regele Sapur, dar Dumnezeu a înviat-o. Regele și mulți din popor, văzând aceasta, au crezut în Hristos și s-au botezat.

În cele din urmă, Sfânta Muceniță Irina s-a întins într-un sicriu și i-a poruncit lui Apelian să-l închidă. După 4 zile, când au deschis sicriul, au văzut că trupul Irinei nu mai era în el. Așa a proslăvit-o Dumnezeu în veci pe Sfânta Mare Muceniță Irina.

ACATISTUL SFINTEI MARI MUCENIŢE IRINA

Tot în această zi, îi pomenim pe Sfinții Mucenici NEOFIT, GAIE şi GAIAN.

Tot în această zi, prăznuim Sfânta Icoană a Maicii Domnului „Potirul nesecat” (1878).

ICOANA FĂCĂTOARE-DE-MINUNI A MAICII DOMNULUI “POTIRUL NESECAT”

ACATISTUL PREASFINTEI NĂSCĂTOARE DE DUMNEZEU ÎN CINSTEA ICOANEI FĂCĂTOARE-DE-MINUNI “POTIRUL NESECAT” PENTRU IZBĂVIREA DE PATIMA BEŢIEI

Tot în această zi, îi pomenim pe :

Sfinții Mucenici AGHEU și LANO, ostaş din Italia, care a pătimit în timpul împăratului Maximilian (†secolul al III-lea) ;

Sfânta Muceniță TARBO, din Siria, care a pătimit dimpreună cu o soră și o slujnică a sa († 345) ;

Sfinții Mucenici TEODOR, IULIAN, EVUL, MALCAMON, MOCIM şi SALAMAN, din Petra ;

Sfântul Mucenic SILUAN, din Roma ;

Sfintele Muceniţe TEUTERIA şi TOSCA, din Verona, Italia († 300) ;

Sfântul Mucenic JOVINIAN, din Franţa († 304) ;

Sfinții MARTIN şi IRACLIE, din Iliria († secolul al IV-lea)

Martin şi Heraclius erau amândoi slavi. Ei au fost prigoniţi de ereticii arieni în Iliria. Aruncaţi în exil, aceşti 2 cavaleri ai Ortodoxiei şi-au încheiat cu cinste vieţile lor pământeşti în veacul al patrulea, strămutîndu-se la Curţile veşnice ale Împăratului Hristos.

Sfântul Ierarh BRITO, Episcop de Trier, Germania († 386) ;

Sfântul Ierarh EVLOGHIE, Mărturisitorul, Episcop de Edessa († 386) ;

Sfânta Muceniță CRESCENTIANA, din Roma († secolul al V-lea) ;

Sfântul Mucenic LANDU, din Orte, Italia ;

Sfântul Cuvios HYDROC, Pustnicul, din Cornwall, Anglia († secolul al V-lea) ;

Sfinții Ierarhi NECTARIE († 445) și NICHITA, Episcopi de Vienne († 449) ;

Sfântul Ierarh ILARIE, Episcop de Arles (n. 401-† 5 Mai 449, Arles, Franţa) ;

Sfântul Ierarh GHERONTIE, Episcop de Milano († 5 Mai 465) ;

Sfântul Ierarh TEODOR, Episcop de Bologna, Italia († 540) ;

Sfântul Ierarh SACERDOS, Episcop de Murviedro, Spania (n. 670, Sarlat, Franţa-† 720, Limogea, Franţa) ;

Sfântul Cuvios MAVRONTIE, Monahul, de la Mănăstirea Marchiennes († secolul al VII-lea) ;

Sfânta Cuvioasă WALDRADA, Stareţa Mânăstirii Saint-Pierre-aux-Nonnains, din Metz, Franţa († 620) ;

Sfântul Ierarh EDBERT, Episcop de Lindisfarne, Anglia († 698) ;

Sfântul Cuvios ECHA, Preotul, Pustnicul, de lângă York, Anglia († 767) ;

Sfântul Mucenic EFREM, Proorocul, care a pătimit la Damasc, în Siria, fiind martirizat de către musulmani ;

Sfântul Ierarh EFTIMIE, Episcop de Madit și Făcător-de-Minuni († secolul al X-lea) ;

Sfânta TEODOSIA, Mama Sfântului Cneaz Alexandru Nevski († 1244) ;

Sfinţii Cuvioşi VARLAAM şi GIDEON,din Serpukhov († 1377)

Sfântul Cuvios ADRIAN, Stareţul Mănăstirii Monza, din Rusia († 1619) ;

Sfântul Nou Mucenic TEODOR, al Bizanţului, care a mărturisit la Mitilene, în Insula Lesvos († 1784).

Și tot în această zi, pomenim aflarea Moaștelor Sfântului Cuvios Mucenic EFREM cel Nou, Făcătorul-de-Minuni, de la Nea Makri, din Atica, în Grecia (n.14 Septembrie 1384, Trikala, Grecia-† Marţi 5 Mai 1426, orele 09:00).

**Sfântul Cuvios Mucenic EFREM cel Nou, Făcătorul-de-Minuni, de la Nea Makri**

Sfântul Mare Mucenic Efrem s-a născut la 14 Septembrie 1384, în ziua praznicului Înălţării Sfintei Cruci, în cetatea Trikala din Grecia, primind la Botez numele de Constantin. Rămânând orfan de tată încă de mic, a rămas în grija mamei sale, dimpreună cu cei 7 fraţi ai săi. În vremea aceea, otomanii cuceriseră regiunea şi luau copii şi tineri până în 20 de ani, înrolându-i în oastea ienicerilor şi silindu-i să renunţe la Credinţa lor şi să îmbrăţişeze credinţa mahomedană. De aceea, la vârsta de 14 ani, cu binecuvântarea mamei sale, a intrat vieţuitor la Mănăstirea Buna Vestire, zidită pe locul numit Muntele Neprihăniţilor, de lângă localitatea Nea Makri. La tunderea în monahism, tânărul a primit numele Efrem. În această Mânăstire s-a nevoit a urma lui Hristos mai bine de 27 de ani prin vieţuire curată, blândeţe și smerenie și a primit marele dar al preoţiei. În anul 1416 otomanii au ocupat şi regiunea Atica, unde se afla Mânăstirea în care vieţuia Sfântul, în anul 1424, atacând Mânăstirea, otomanii au tăiat capetele tuturor călugărilor, Sfântul Efrem cel Nou scăpând nevătămat, deoarece se afla într-o peşteră în care obişnuia să se nevoiască.

În anul următor, păgânii au atacat din nou mânăstirea, prinzându-l şi pe Sfântul Efrem. În ziua de 14 septembrie 1425, când Sfântul împlinea 41 de ani, a fost luat rob. Vreme de 8 luni şi jumătate a fost supus la chinuri groaznice chiar în curtea Mânăstirii sale pentru a se lepăda de Credinţa sa. Păgânii, văzând că Sfântul Efrem rabdă cu bărbăţie chinurile, l-au ţintuit cu piroane de un dud, l-au spânzurat cu capul în jos, i-au străpuns trupul cu piroane de fier şi, în cele din urmă, i-au înfipt în pântece un lemn aprins.

**Martiriul Sfântului Cuvios Mucenic EFREM cel Nou, Făcătorul-de-Minuni, de la Nea Makri**

Sfântul Efrem s-a mutat la Domnul în ziua de 5 Mai, în vârstă fiind de 42 de ani. Bătaia şi tortura zilnică nu l-au făcut să renunţe la Hristos și să devină musulman. După moartea sa, Mânăstirea a rămas pustie vreme de 500 de ani și uitarea s-a aşternut peste mucenicia Sfântului.

În anul 1945, Mânăstirea a fost redeschisă prin venirea monahiei Macaria, care şi-a ridicat o chilie între ruine şi a reparat Biserica. Atunci Sfântul Efrem a început să se arate în vedenie şi aievea, atât monahiei Macaria, cât şi altor credincioşi, descoperindu-le viaţa sa, chipul pătimirii şi locul unde se află Moaştele sale. În urma acestor arătări, la 3 Ianuarie 1950 au fost descoperite cinstitele sale Moaşte îmbrăcate în haina monahală care rămăsese nestricată. De atunci în lumea întreagă s-au făcut nenumărate minuni prin mijlocirea sa, Sfântul Efrem cel Nou fiind cunoscut drept grabnic ajutător şi vindecător de boli. Trecerea sa în rândul Sfinţilor s-a făcut la data de 2 Martie 2011, de către Patriarhia Ecumenică a Constantinopolului, în urma cererii Bisericii Ortodoxe a Greciei, rânduindu-i-se ca dată de prăznuire ziua de 5 Mai.

VIAŢA ŞI CÂTEVA DIN MINUNILE SFÂNTULUI MARE MUCENIC ŞI TĂMĂDUITOR EFREM CEL NOU

**Sfântului Cuvios Mucenic EFREM cel Nou, Făcătorul-de-Minuni, de la Nea Makri**

ACATISTUL SFÂNTULUI SFINŢIT MARE MUCENIC EFREM CEL NOU

Tot în această zi, îl pomenim pe Sfântul Sfinţit Nou Mucenic NICOLAE, Preotul († 1919) ;

Tot în această zi, îl pomenim pe Sfântul Sfinţit Nou Mucenic PLATON (Jovanovic), Preotul (n. 16 Septembrie 1874, Belgrad, Serbia-† a fost omorât de ustaşii catolici pe 5 Mai 1941 şi trupul i-a fost aruncat în Râul Vrbanja).

Sfântul Platon s-a născut în Belgrad pe 29 Septembrie 1874. Părinţii săi Ilija Jovanović şi Jelka (numele de fată Sokolović) erau din Herţegovina. A urmat şcoala primară în Vranje şi Niş şi apoi şi-a continuat educaţia la Seminarul Teologic din Belgrad. Milivoje a depus voturile monahale pe când era elev în al treilea an la Seminarul din Belgrad. Absolvind seminarul, el a fost hirotonit diacon şi apoi preot. În 1896, a fost trimis în Misiunea Sârbă din Moscova, unde şi-a continuat educaţia teologică la Academia Teologică din Moscova. Şi-a termiat studiile în 1901. Întorcându-se din Rusia, a fost numit Stareţ al Mânăstirii Rakovica din Belgrad. La scurt timp după aceasta, a fost numit profesor şi a activat, ca atare, în Aleksinac şi Jagodina, fiind ridicat în această perioadă la rangurile de singhel, protosinghel şi arhimandrit.

În 1912, în timpul războiului, Arhimandritul Platon a fost ales ca preot de brigadă. În timpul primului război mondial a fost numit preot militar. Pentru o scurtă perioadă de timp a fost administratorul Episcopiei Ohridei. Perioada ocupaţiei a petrecut-o în Serbia, iar cu ajutorul cunoştinţelor sale de peste hotare, a reuşit să acorde primul ajutor tuturor oamenilor necăjiţi, în special orfanilor şi văduvelor. Din 1932 până în 1938 a avut grijă de tiparniţa Mânăstirii din Sremski Karlovci, fiind şi editorul revistei „Glasnik Srpske Patriaršije”. Arhimandritul Platon a fost şi Stareţul Mânăstirii Kruşedol. În 1936, a fost ales Episcop vicar al Moraviţei. Platon a fost hirotonit Episcop de către patriarhul Varnava, mitropolitul Dositei al Zagrebului, mitropolitul Anastasie, întâistătătorul ROCOR, episcopul Irineu de Baćka, episcopul Macarie al Bostonului (tot din cadrul ROCOR) şi Episcop vicar de Srem Sava din 4/17 Octombrie 1936 în Sremski Karlovci. Pe 22 Iunie/5 Iulie 1938, a fost ales Episcop de Ohrida şi Bitolj. A fost transferat pentru a avea în grijă pe cei din Banja Luka la 8/21 Decembrie 1939. Platon a fost Episcop de Banja Luka la începutul celui de-al doilea război mondial în Iugoslavia.

Teritoriul Episcopiei Sfântului Platon a intrat în cadrul aşa-numitului stat independent Croaţia. Dat fiind că el era un sârb născut în Serbia, iar nu în Bosnia, i s-a spus să părăsească Banja Luka. Dar el a scris ca răspuns: „Autorităţile m-au numit Episcop de Banja Luka în mod legal, în acord cu prevederile legale; fiind pus în această situaţie, mi-am luat angajamentul înaintea lui Dumnezeu, a Bisericii şi a oamenilor, ca în chip nedespărţit să-mi leg viaţa şi soarta mea de viaţa şi soarta turmei mele duhovniceşti, să am permanent şi ferm grijă de turma mea duhovnicească, indiferent de întâmplări şi să o menţin pe calea ei duhovnicească în toate zilele vieţii mele dăruite de Dumnezeu, rămânând alături de turmă, asemenea unui bun păstor care îşi pune sufletul pentru oile sale …”

A cerut unui episcop romano-catolic, Dr. Jozo Garić (care era ca ustaş un croat) să intervină pe lângă oficiul militar autorizat să îl mai lase să rămână încă 2, 3 zile pentru a se putea pregăti pentru plecare. Acest episcop i-a spus că poate rămâne liniştit şi în pace. Cu toate acestea, ustaşii romano-catolici l-au arestat pe Episcopul Platon chiar în următoarea noapte, pe 5 Mai 1941, reţinându-l împreună cu Preotul Dušan Subotić, care era administrator eparhial în Bosanska Gradiska, undeva în apropierea Episcopiei Banja Luka. Amândoi au fost omorâţi acolo, iar trupurile lor au fost aruncate în Râul Vrbanja. Ustaşul romano-catolic Asim Celic a fost cel care a comis aceste fapte. Trupul Episcopului, care era rănit şi desfigurat, a fost găsit în satul Kumsale în 23 Mai 1941. A fost înmormântat într-un cimitir militar în Banja Luka. Apoi, în 1973, Moaştele lui au fost transportate în Catedrala din Banja Luka, unde au fost reîngropate.

La şedinţa ordinară a Sfântului Sinod al Episcopilor din Biserica Ortodoxă a Serbiei din 1998, Episcopul Platon de Banja Luka a fost canonizat şi înscris în Aghiologhionul Sfinţilor Bisericii Ortodoxe Sârbe. Este sărbătorit pe 22 Aprilie/ 5 Mai.

Tot în această zi, în Miercurea, din Săptămâna Luminată, prăznuim Soborul Sfinţilor Sinaiţi.